Skip to content

Dimineață

7 Decembrie 2010

Adorm dimineața târziu,  uneori foarte târziu.  Dorm rareori opt ore.  În cele mai multe nopți, sau mai corect spus, în cele mai multe dimineți, mă trezesc aproape din oră în oră. Visez… Uneori atât de frumos încât revenirea în realitate mă mâhnește. Nu-mi aduc aminte ultima dată când am dormit mai mult de trei ore la rând, fără întrerupere.  În jur de ora opt, repornesc vechiul calculator, care nu a apucat să se răcească. Zgomotul său acoperă zgomotele din jur şi mă ajută să adorm la loc.

O fată mi-a spus cândva „cei ca tine nu ajung bine”.  S-ar putea să fii avut dreptate. Timpul va vorbi…

Zilele trec la fel.  Mă întâlnesc cu oameni pentru a rezolva diferite probleme. Nu cred că observă, nici chiar cei mai apropiați, că au de-a face cu o fantomă. Nu zăbovesc. O data ce treburile s-au rezolvat, am plecat.

Am două plăceri: antrenamentul de seară și emisiunile pe care le urmăresc  aproape ritualic,  spre dimineață. Talk show-urile  mă enervează de cele mai multe ori, mă determină să butonez neîncetat. Le urmăresc doar din cauza naturii profesiei. La fel stau lucrurile și cu revista presei, pe care îmi impun să o parcurg în fiecare seară, de obicei imediat după miezul nopții. Mă bucur ori de câte ori Cristian Tudor Popescu mai scrie câte ceva. Filmele se împart,  în general, în cele pe care  le-am văzut  deja și cele cu care nu doresc să-mi pierd timpul. Prefer oricând să citesc. Am trei cărți începute de mai bine de o lună. Două terminate în aceeași perioadă. N-am spor decât la cele de specialitate. Emisiunile care îmi plac încep cu reluarea “Orei de business” la ora două noaptea și se termină de obicei cu documentare despre arme și război, în jur de șase dimineața.

Sâmbăta este singura zi diferită. Seara, mă întâlnesc cu fratele meu și cu singurul prieten pe care îl am în Brașov. Stăm la povești și jucăm cărți, evident, tot până pe dimineață.

Scriu pe blog. Mi-am tot spus, cu fiecare articol publicat, că acesta va fi ultimul. Fără să  întreb, câte o persoană îmi mai spune că mă citește. Zâmbesc. Mă uit la statistică și matematica nu iese. Deși dezagreez Facebook-ul și toate asemenea, în ultima perioadă m-am trezit a fi activ în această lume. Întâmplător, pentru o scurtă perioadă, chiar acest lucru improbabil mi-a adus o mică bucurie. Trecătoare…

Lunile au trecut fără să-mi dau seama și n-am ajuns de la începutul lui octombrie, nici în Cluj, nici în București. Tocmai am aflat că absența din Cluj mă va costa scump.  Mă întreb cât m-ar fi costat prezența…

Deocamdată plănuiesc să ajung în capitală. Anul acesta, acolo am întâlnit singurii oameni care au fost cumsecade cu mine. Apoi, voi merge și în Cluj.

Nu știu dacă e corect să spun că oriunde am fost, am dat numai peste oameni răi. Ceea ce  pot însă afirma este că, am întâlnit aproape peste tot oameni binevoitori în a-mi face rău și răuvoitori în a-mi face bine.

Mă simt singur de când mă știu. Niciodată însă ca acum. Poate tocmai datorită faptului că sunt, ca niciodată, singur. Trei  sferturi din timp trăiesc ca un pustnic și un sfert ca o fantomă. Mă îndoiesc de faptul că mi-ar duce prea mulți lipsa, că îmi duc prea mulți lipsa. Sunt optimist punând problema chiar și așa.

Am trăit mereu din amintiri.  Nefericită situație pentru cineva care are mult prea multe amintiri neplăcute. Iar apoi, chiar și cele mai frumoase amintiri, cel mai adesea mă dor și încerc să  le uit. Sângerez încă din toate rănile și fiindcă nu le pot închide, mă rezum  la a nu-mi aminti ce mi le-a cauzat. Nu m-am bucurat de zăpadă, ca  aproape în fiecare an, iar sărbătorile le întâmpin cu un soi de groază.  Aștept să treacă, pentru a începe un nou an cu ambiție, deși ceea ce mă încearcă este mai degrabă deznădejde.

Îmi va trebui înzecită determinare, fiindcă nu mai privesc nimic cu dragoste, nimic cu ură. Nu mai am niciun dram de credință. Nu mai am niciun far care să mă călăuzească în furtună. Nu-mi amintesc ultima data când mi s-a întâmplat ceva bun, iar relele nu au încetat să mă izbească. Adorm în fiecare dimineață cu același gând, urmează și mai mult rău. Și orice aș face, și oriunde aș merge, nu mă așteaptă nimeni și nimic bun.

Dacă vă mai întrebați ce fac, vă răspund că mă îndepărtez, zi după zi, câte puțin, de fiecare dintre voi, până nu mă veți mai recunoaște și n-am să vă mai recunosc. Acum e timpul să adorm, e iarăși foarte târziu, e dimineață…

Anunțuri
7 comentarii leave one →
  1. adriana permalink
    7 Decembrie 2010 9:29 am

    Ciudat, dar se spune că, cu cât investeşti mai mult, cu atât primeşti înapoi. Chiar şi cele mai mari eşecuri sau cele mai stupide greşeli bat ideea de a nu încerca niciodată.
    Vine un moment când totul devine mai mult decât un joc, iar tu, ori faci un pas înainte, ori te întorci şi pleci în altă parte, cu gândul la “ce-ar fi fost dacă”… Tu sigur o să te gândeşti: “Aş putea renunţa, dar uite care-i treaba: ador câmpul de joacă!”
    Durerea… Trebuie să o “călăreşti”, să speri că va trece, că rana care o cauzează se va vindeca în curând. Soluţii nu sunt, răspunsuri uşoare nici atât, respiri adânc şi aştepţi să se oprească. De cele mai multe ori durerea poate fi controlată, dar câteodată ea te năpădeşte când te aştepţi mai puţin. Te loveşte sub centură şi nu vrea să se ridice nici cum. Durerea. Trebuie să lupţi cu ea pentru că adevărul este că nu poţi scăpa de ea, iar viaţa îţi aduce mereu tot mai multă…

  2. 7 Decembrie 2010 11:20 am

    Prietene, cred ca ai nevoie de o abordare noua. Da mai intai un „play” aici (http://youtu.be/co6WMzDOh1o) si apoi citeste mai departe. 😉

    Dupa cum bine stim inca din liceu, „viata e o c#rva care cere prea mult pentru un or@l”. Da, sunt de acord, e plina de rahaturi. Da, o sa ne mai arunce cateva tone de acum inainte. Si ce?! O trimiti in origini si mergi mai departe.

    Cred ca toti avem tot felul de probleme, de diferite tipuri. Insa daca nu iesim din starea asta, o sa fie rau. Cu adevarat rau.

    Merg toate prost? Desfa o bere, scrie un post pe blog in care iti versi amarul, suna-ti prietenii (pe care stii ca-i ai) si cu siguranta vei auzi o vorba buna. Nu merge pe stanga? Vezi pe dreapta. Apuca-te sa te uiti a 149-a oara la seria Friends. Te simti singur? Pune iar mana pe telefon si suna-ti iar prietenii. De aia ii ai!!! Iesiti la o bere, la un film, la ce vrei tu. Nu se poate, orase diferite? Las’ ca de aia avem pe piata oferte cu mii de minute, de aia avem messenger si skype.

    Priveste lucrurile cu dragoste, cu ura, cu pasiune, asa cum obisnuiai.
    Cauta-ti un job/o activitate/un hobby (non-politic!) care sa-ti placa, sa te motiveze.

    Si mai am cateva „pe teava”, dar trebuie sa punem bulinuta cu 18, asa ca ti le voi spune in particular. 😉

    Capul sus!

  3. oti permalink
    16 Ianuarie 2011 12:36 am

    Imi place cum scrii. E primul post pe care il citesc ce’i drept. Asa ca nu vreau sa fie ultimul. E un exercitiu bun, cel putin, sau o modalitate de a de elibera de chestii. Don´t stop.

  4. adriana permalink
    16 Ianuarie 2011 6:51 am

    asa este oti:) un om talentat nu ar trebui niciodata sa se opreasca din impartasirea gandurilotr sale celorlalti, mai ales daca acest lucru il ajuta…
    esti minunat, Stefan:)

  5. Stefan Cociodar permalink*
    16 Ianuarie 2011 5:23 pm

    Cand crezi cu adevarat despre cineva ca este „minunat”, fugi cat te tin picioarele! Urmeaza doar sa fii dezamagit/a. Dar cred ca tu ai glumit, doar asa, ca sa ma faci sa ma simt bine. 🙂 Imi displace sa fiu laudat in fata, pe merit sau nu. Cine vrea sa spuna de bine despre mine, ar fi „minunat” sa spuna cand nu sunt de fata. 🙂

    • adriana permalink
      23 Ianuarie 2011 10:20 pm

      Niciodata nu afirm lucruri pe care nu le cred, chiar din contra, spun ceea ce gandesc tuturor persoanelor pe care le cunosc. Cateodata pierd din cauza asta, alteori castig… si apreciez foarte mult persoanele care imi spun ceea ce gandesc in fata, fie critici sau laude….dar, fiecare persoana e diferita…
      p.s.am sa-ncerc sa-mi tin parerile pentru mine:) in cazul tau cel putin:)

  6. Stefan Cociodar permalink*
    25 Ianuarie 2011 5:43 am

    Nu o lua persoanal. Nu-mi place sa fiu laudat in fata. Nu mi-a placut inca din copilarie. Imi place in schimb sa stiu ca oamenii ma vorbesc de bine cand nu sunt de fata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: