Skip to content

CV-ul doamnei Corina Dumitrescu

5 Mai 2012

Închipuie-ți rara oportunitate și deosebita onoare de a fi primit(ă) de către  rectorul Corina Dumitrescu, în vederea unui interviu de angajare sau de admitere la un program de studii. Cu CV-ul în mânuțe, ai intra timid(ă) în biroul dânsei. I l-ai oferi cu modestie, iar doamna rector l-ar analiza pentru câteva momente cu severitate. Apoi, ar sesiza, dacă ar sesiza, un mic detaliu care nu i s-ar părea la locul său.  Să spunem o virgulă în plus sau în minus, ori o literă lipsă undeva într-un paragraf. Ți-ar reproșa că ai un CV neîngrijit, sub standardele instituției pe care dânsa o conduce. Chiar și impecabil fiind, nici nu ai apuca să ieși bine pe ușă, că doamna ți-ar arunca CV-ul la coșul de gunoi, unde și-ar găsi odihna veșnică, alături de cele ale celorlalți iluștri aspiranți lipsiți de pile.

Nu o cunosc personal pe doamna rector, nu mă pot pronunța în privința caracterului său. Este posibil să nu-i stea în fire să procedeze precum am scris eu mai sus. Însă am întâlnit pe parcursul timpului oameni în poziții asemănătoare cu cea a dânsei și cu o atitudine cel puțin atât de ticăloasă. Ca și în cazul ei, CV-urile acestor indivizi erau pline de greșeli, de înflorituri, de falsuri.

Dacă dorești să fii ministru, trebuie să fii impecabil sub toate aspectele. Nu poți invoca scuza că altcineva ți-a redactat CV-ul, așa ceva te incriminează și mai mult. Neștiința sau nepăsarea, foarte posibil amândouă, ar trebui să o coste pe doamna Corina Dumitrescu nu doar funcția de ministru, ci și cea de rector. Atitudinea dumneaei este incompatibilă cu poziția de membru al CSM sau cu titulatura de profesor universitar. De asemenea, atitudinea USL de a o propune pentru funcția de ministru al educației, într-o țară cu oameni normali la cap, ar fi incopatibilă cu guvernarea.

Cât despre reacția mediei românești față de dânsa, nu vă faceți iluzii, nu CV-ul doamnei a stârnit mânia jurnaliștilor. Mulți dintre aceștia cunosc foarte bine cine este această doamnă și cum a ajuns ea pe lista viitorilor miniștri ai Cabinetului Ponta.

P.S. Nu prea dau mulți bani pe CV-uri. Dacă vreau să aflu cine este o persoană și care este nivelul acesteia de pregătire, un scurt dialoc îmi poate oferi toată informația de care am nevoie.

*

Update: În presă se vorbește despre rolul important jucat de rectorul Corina Dumitrescu în votarea moțiunii de cenzură.  Un număr mare de parlamentari sunt cadre didactice în cadrul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, printre aceștia numărându-se și Petru Filip sau Cătălin Croitoru. Marian Oprișan i-a mulțumit pentru acest lucru, tot el fiind și cea mai  activă voce în sprijinul Corinei Dumitrescu pentru funcția de ministru al educației (deși, inițial, se pare că o dorea la Ministerul Justiției).

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: