Skip to content

No Easy Way Out

27 Mai 2012

Am văzut foarte mult box pe parcursul timpului. Mi-au plăcut sporturile de contact încă din copilărie. La partea practică nu mă prea pot lăuda, uneori sacul de box din spatele casei lovește mai tare decât mine. Știu să-mi bandajez corect mâinele, înainte de a le introduce în mănuși. Și consider acest lucru suficient pentru a scrie câteva cuvinte despre meciul – Bute vs. Froch – pe blogul meu.

Cunoșteam din meciurile anterioare, în special din cel cu Andrade, că Lucian Bute nu este un boxer complet, că marea sa vulnerabilitate este „bărbia de sticlă”. Îi dădusem dreptate lui Doroftei, care, la ultimul meci disputat de conaționalul său, spusese o serie de adevăruri. Știam că Froch lovește puternic și că nu este în niciun caz un pugilist stupid. Observasem că înaintea meciului, împreună cu staff-ul său, își gestionase mult mai bine partea de PR. Istoria acestui sport demonstrase că meciurile dintre un slugger și un boxer-puncher sunt de multe ori imprevizibile. Văzusem că Froch, în ultimele meciuri disputate, prezenta un stil mai ordonat, mai aproape de cel al unui boxer, dar fără să-și fi pierdut atitudinea de bătăuș. Din toate aceste motive, mă gândeam la o foarte posibilă victorie a englezului. Nu am avut însă cui să spun, ieri nu m-am întâlnit cu niciun prieten.

Mi-a rămas întipărită în memorie privirea lui Carl Froch la intrarea în ring. Se citeau cuvintele: „I will beat the crap out of this guy!” Apoi, imaginea lui Bute, lipsit de inspirația de a ridica tricolorul de pe jos, chiar și așa, cu mâinile în mănuși. I-am auzit pe englezi scandând: „Who are you?” Ar fi trebuit să știe, suntem „the gypsies from the colony”. S-a făcut pentru un moment liniște, apoi zece mii de voci au cântat la unison „God Save the Queen”, imnul unui imperiu. Impresionant. M-a făcut să mă întreb încă o dată, ce naiba caută Bute să boxeze acasă la Froch? S-a intonat și imnul nostru, amintindu-mi cât de mult îmi displac versurile sale. Prezentările, apoi startul meciului. În interiorul meu, o senzație de rău augur.

Dacă voi uita pe parcursul anilor toate detaliile legate de acest meci, nu voi uita niciodată mimica lui Froch la încasarea pumnului în ficat, singura lovitură expediată de către Bute care a contat. În acel zâmbet, mai mult decât în întreaga British Library, se putea citi de ce locuitorii acestei insule au un trecut atât de glorios.

În repriza a treia, când mai erau 20 de secunde până la pauză, am sărit în picioare țipând: „Stai în picioare, în p… mătii de român! Ăla râde când îi dai la ficat, să nu îndrăznești să cazi!”

Nu voi vorbi despre cum trebuia Lucian Bute să abordeze meciul și despre greșelile care s-au făcut. Mă rezum la a spune că Froch nu și-a folosit doar pumnii, și-a folosit și capul, mai ales capul. Iar dacă acest lucru nu  fost suficient, ceea ce a făcut diferența, ceea ce face de fiecare dată diferența, este caracterul uman. Nu a învins boxerul mai bun, a învins caracterul puternic.

*

P.S. Sunt sigur că vor exista voci care să dea vina pe arbitri sau pe podeaua ringului de box. Nu m-aș mira dacă unele ar merge până într-acolo încât să înștiințeze poporul că meciul a fost, de fapt, vândut de Udrea. Pardon, de Obreja. De el și de către canadieni. Nu, nu cei de la Gold Corporation. Ceilalți, din Canada.

Anunțuri
4 comentarii leave one →
  1. iulian permalink
    27 Mai 2012 8:52 pm

    Mie în general nu îmi plac sporturile de contact, însă după tot tam-tam-ul din presa, am decis, sa urmăresc meciul „live-text” :D, fiind convins de faptul ca ma voi „amuza”, indiferent de rezultat.
    Noi ca și popor avem multe probleme. Toate popoarele au probleme; numai ca ale noastre (tocmai pentru ca sunt ale noastre) sunt mai mari. Noua ne place bârfa (și altora le place…nu am inventat noi ziarele de scandal); necazul e ca ne place asa de mult încât deseori activitatea celui bârfit trece pe locul doi..trei…patru sau nu mai contează deloc. Ești celebru ești bârfit, ești bârfit ești celebru.
    Noi mai avem o alta problema mare: de multe ori am impresia ca românii nu mai există ca și popor: există manelsitii, cocalarii, pitipoancele (scris cu „z” e deja versiunea 2.0), capsunarii, uslanasii, pedelistii, dasteptii, hotii, tuciurii s.a.m.d
    Ce legătura au toate asta cu meciul? Pai au… ieri ma uitam prin ziare: Bute era invincibil… … strategia, tehnica, caracterul nu prea contau, conta ce mașină conduce în Canada.
    Aseară a făcut un meci slab și a făcut cunoștința cu podeaua. Caracterul și determinarea i-au lipsit ieri; avantajul e ca în box, după ce iei o bătaie de genul ăsta ori te antrenezi și iți corectezi greșelile ori te retragi din activitatea sportivă.
    Acum este șansa lui Bute să demonstreze tărie de caracter mai ales că pana la următorul meci risca „linșajul mediatic”, „lumea” va găsi motivele acestui eșec… ”o pitipoanca, un chef, acuzațiile lui Doroftei, nu a avut liniște în jurul sau, nu a făcut fata presiunii etc. ”.
    De azi înainte <>
    Noi nu mai avem un boxer invincibil, dar am avut.
    „Noi nu mai avem mândrie națională, dar am avut; noi nu mai avem sportivi celebri, dar am avut, noi nu avem industrie, dar am avut, noi nu mai suntem un popor unit, dar am fost…. noi nu mai avem nimic, dar am avut și asta contează; noi nu mai trebuie sa facem nimic pentru ca am avut și degeaba ne chinuim sa mai facem că nu vom mai avea ceea ce am avut”.
    Oare asta e noua cheie spre succes?

    P.S. : Multa Bafta Ștefan! Frumos blog cu multe articole interesante

  2. Stefan Cociodar permalink*
    28 Mai 2012 3:38 am

    Chiar mă gândeam la tine zilele astea, Iulian. Se aproprie sfârșitul lunii iunie. 🙂 Ai dreptate, nu ne aflăm într-un moment prea luminos ca națiune. Mă bucur că mă citești și că ai alocat timp și feedback-ului. Aștept o revedere la un pahar de vorbă.

  3. Sebastian Ravar permalink
    28 Mai 2012 6:12 am

    Citind presa din Romania si vazand reactia poporului imediat dupa meci am fost un pic dezamagit, poate chiar scarbit. Nu am inteles si nu voi intelege niciodata cum in Romania se poate crucifica un sportiv intr-un asa mod. Un sportiv care, cu cateva ore inatinte era mai mult sau mai putin un simbol national. Probabil comentariile mele de pe facebook au fost ghidate de aceasta stare de nervozitate si m-au facut sa ratez complet idea de baza a articolului iar pentru asta imi cer scuze.

    Toate cele bune Stefan !

  4. Stefan Cociodar permalink*
    28 Mai 2012 7:53 pm

    Nu-i nicio problemă, Seby! Până la urmă, au fost în mare măsură decenți și cei din presă… Te aștept la o bere, la vară, în Brașov!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: