Skip to content

Atunci când politicienii reformează clasa politică

30 Mai 2012

De fiecare dată când aud politicieni autohtoni rostind cuvintele „schimbare”  și „reformă”,  încep să mârâi precum într-un experiment pavlovian. Iar atunci când se mai găsește câte unul să invoce „voința poporului”, sunt pregătit să și mușc.

Foarte probabil aveți deja suficiente informații pentru a vă fi format o opinie în privința scrutinului majoritar uninominal cu un singur tur, „first past the post” cum îi spun colegii anglofili sau „uninominalul pur”, așa cum l-a ambalat americănește „câinele de pază al democrației”. Prin urmare, nu am niciun motiv să vă vorbesc tehnic și plictisitor despre acest tip de scrutin. Mă voi strădui să nu fiu nici părtinitor, având în avantajul meu faptul că, spre deosebire de rasa menționată mai sus, nu am fost dresat să lătru și să mușc la comandă.

Dacă vorbim despre reformarea clasei politice, omul de referință este – ați ghicit – Traian Băsescu. Să nu fiu înțeles greșit, nu este vorba de faptul că ar fi reformat el ceva, sau că ar fi avut măcar intenția de a reforma. Mă refer la discursul public al președintelui și la cele două referendumuri pe care aceasta le-a inițiat. Președintelui Băsescu i se datorează, în cea mai mare parte, înlocuirea sistemului reprezentării proporționale cu ceea ce avem astăzi. Și nu ar fi deplasat să spun, tot lui i se datorează și lipsa dezbaterii publice în privința oportunității schimbării acestui sistem.

Ulterior suspendării sale de către cei 322 de parlamentari infami, în toamna anului 2007, președintele iniția „referendumul național privind introducerea votului uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului României”. Plecând de la principiul politic „dacă primești o palmă, învață eschiva sau, și mai bine, dă primul data viitoare”, Traian Băsescu, cu susținerea Partidului Democrat aflat pe atunci în opoziție, propunea românilor ca prim pas al îmbunătățirii vieții politice – alegerea parlamentarilor prin scrutin uninominal cu două tururi. Între noi fie vorba, o formă la fel de pură ca și cea a uninominalului într-un singur tur, dar mai benefică democrației din România.  În același timp, liberalii aflați la guvernare, la propunerea Asociației Pro Democrația, susțineau și ei o variantă de vot prezentată ca fiind uninominală, dar care în realitate era un scrutin mixt prin compensare. Ce-i drept, o soluție cam impură, care, în ciuda străduinței Guvernului Tăriceanu și a faptului că nu suna chiar rău pe hârtie, s-a dovedit a fi neconstituțională.

Cu un eșec s-a soldat și demersul președintelui, prezența la votul pentru referendum fiind de doar 26,5%. Cum s-ar spune în limbaj politic „nu a ținut vrăjeala”, fie pentru că populația a înțeles să nu intervină în ceea ce era doar o luptă oarbă între două tabere politice, fie pentru că românii în general ușor de dus de nas, erau prea ocupați l-a momentul respectiv să cumpere doar cu buletinul, pentru a mai și vota.

Cele două „insuccesuri” [sic!] au condus la adoptarea, în primăvara anului următor, a unei forme de scrutin de-a dreptul murdară. Mai precis, parlamenarii au optat pentru un sistem mixt, cu scrutin uninominal într-un singur tur și distribuție proporțională a mandatelor. O decizie la fel de înțeleaptă precum cea din bancul în care se hotăra mutarea circulației pe cealaltă bandă de mers, dar făcută treptat, mai întâi doar vehiculele de tonaj greu. Abia în toamnă, la vederea rezultatelor, au înțeles și bieții de ei că s-au automișelit: nu intra în Parlament individul care a împărțit ulei și făină clasându-se astfel pe primul loc în colegiu, ci în urma distribuției, unul dintre cei aflați pe locurile codașe, uneori cu mai puțin de un sfert din voturile celui dintâi. Surprinși de faptul că, în urmă cu doar câteva luni, au votat o lege nu doar împotriva intereselor cetățenilor, ci și împotriva propriilor interese,  politicienii proaspăt reformați au strigat în cor: „Sistemul acesta de vot este un mare r… O porcărie!” Dar, neavând încotro, au strâns din dinți, că de, mai rămăseseră sinecuri la stat de împărțit și alegeri viitoare de organizat.

Și toate ar fi fost bune și frumoase, în lumea lor molcomă și caldă, dacă nu s-ar fi trezit scaraoțchi Băsescu, în toamna lui 2009, concomitent cu alegerile prezidențiale, să le strice din nou echilibrul existențial, cu un al doilea referendum. Demonstrându-și din nou calitățile de om politic, susținut cu fervoare de către pedeliștii aflați acum la guvernare, președintele a exploatat la maxim ura românilor față de clasa politică. Fără să știe de fapt la ce spune da, o bună parte dintre aceștia, larga majoritate a celor care s-au prezentat la vot, a răspuns afirmativ întrebărilor: „Sunteți de acord cu trecerea la un Parlament unicameral în România?” și  „Sunteți de acord cu reducerea numărului de paralmentari la maximum 300 de persoane?” Nu a mai avut loc o dezbatrere temeinică monocameralism versus  bicameralism, așa cum era normal. Nu a mai apucat să aducă nimeni argumente precum – unui stat unitar i s-ar potrivi mai bine un parlament cu o singură cameră sau – existența celor două camere ar fi justificată de tradiția parlamentară românască. Nu a mai apucat nimeni să explice că – un parlamentar la un număr mai mic de alegători ar putea înseamna mai multă reprezentativitate, mai multă democrație, sau cu alte cuvinte, poate că ar fi mai indicat ca românii să aibă mai mulți reprezentanți în Parlament, nu mai puțini. În limbaj politic, cea ce a contat a fost că, de data asta, vrăjeala a ținut, iar Băsescu și prietenii săi au reușit să marcheze împotriva taberei adverse.

După cum era de așteptat, deși validat de către cetățeni, referendumul nu a generat nimic în perioada care a urmat. Rezultatele sale au fost doar folosite ca muniție politică de către președinte, de către cei din PDL și de către jurnaliștii credincioși „nobilei cauze”.

Și astfel, fără a sări peste nimic prea important, ajungem în perioada mai-iunie a anului 2011, cu un an înaintea alegerilor locale. Primii care au mutat, au fost cei de la PDL. La sfârșitul lunii mai, aceștia treceau prin Parlament legea prin care primarii erau aleși într-un singur tur. De ce o asemenea decizie? Pentru că, un singur tur favoriza primarii PDL, în situația evidentă în care, partidul erodat de guvernare nu va putea face față în alegeri Uniunii Social Liberale. Din nou dezbatera publică a lipsit, din nou nu au mai contat argumentele pro și contra.  În sprijinul hotărârii luate, pedeliștii au adus ridicolul argument al reducererii de cheltuieli în vremuri de criză, ignorând faptul că alegerea primarilor într-un singur tur este mai puțin democratică decât cea în două tururi și că acest tip de scrutin va așeza în multe cazuri pe scaunul de primar, un candidat cu mult mai multe voturi împotriva sa, decât pentru.

Cât despre opoziție, aceasta a făcut cel mai ipocrit lucru cu putință. În timp ce critica cu vehemență noua modalitate de alegere a primarilor, propunea prin înșiși președinții PSD și PNL, același lucru în cazul parlamentarilor. Inițiativa legislativă Ponta-Antonescu, depusă în luna iunie a anului trecut, prevedea „alegerea membrilor Camerei Deputaților și Senatului prin scrutin majoritar uninominal într-un singur tur.” De ce? Pentru că se preconiza că un astfel de scrutin va avantaja USL în următoarele alegeri parlamentare,  oferindu-i o majoritate confortabilă, un care, printre altele, să permită și suspendarea președintelui.

Inițiativa nu se rezuma însă doar la atât. Ponta și Antonescu mai propuneau în urmă cu un an și: „Modificarea normei de reprezentare pentru deputați și senatori, în sensul creșterii acesteia de la 1/70.000 la 1/100.000 în cazul deputaților și respectiv de la 1/160.000 la 200.000 în cazul senatorilor” și „Completarea regimului de incompatibilități în ceea ce-i privește pe deputați și senatori prin reglementarea unui concept nou, acela de incompatibilitate ideologică.” Adică, pe înțelesul tuturor, reducerea numărului de parlamentari și interzicerea în rândul acestora a “traseismului politic”. În ce fel interzicerea traseismului? La fel ca și în cazul aleșilor locali: dacă te dă afară partidul, rămâi bine mersi în funcție. Dacă pleci tu din partid, îți peirzi fotoliul călduț și toate beneficiile care vin cu acesta.

Ce s-a întâmplat cu aceste prevederi un an mai târziu? „Una s-a stricat și pe cealaltă am pierdut-o?” Nu, explicația nu este nicidecum la fel de amuzantă precum cea din bancul cu inginerul român. Iată ce a declarat, la începutul acestei luni, Crin Antonescu: „[…] acum două săptămâni, cam pe când apunea guvernul Mihai Răzvan Ungureanu, împreună cu Victor Ponta am iniţiat un nou proiect, din care am scos chestiunea cu traseismul, ca să nu mai avem probleme la Curtea Constituţională şi am scos, ca să maximizăm şansele de succes ale acestui proiect şi reducerea numărului de parlamentari […]”

Aș putea încheia articolul aici. Ceea ce este constituțional în privința aleșilor locali, s-ar putea să nu fie constituțional în privința parlamentarilor, iar reducerea numărului membrilor Parlamentului a fost scoasă din lege pentru că se afla în contradicție cu interesele acestora. Am înțeles, domnule Antonescu. Din reforma clasei politice, în România bunului-simț, a rămas – așa cum scrie în Expunerea de motive semnată de către dumneavostră și Victor Ponta, parte care spune „câștigătorul ia totul!”.

Nu de puține ori m-am întrebat, cum își poate imagina cineva că această clasă politică, lipsită până și de cel mai elementar bun-simț, ar putea să se autoreformeze? În același timp, mă întreb, cât de stupizi au impresia acești politicieni că sunt românii, încât să creadă că „uninominalul pur” este soluția miracol, cea de care țara are nevoie în acest moment? Și spun în acest moment, pentru că aceste clici care se succed la putere pot schimba ce legi vor ele, oricând vor ele, singura condiție fiind să dețină controlul asupra Parlamentului. Mă gândesc că, pentru prima dată din 2004, prezența lui Traian Băsescu la Cotroceni, în situația unui Parlament dominat de către USL, ar putea fi un lucru pozitiv pentru România. Iar aceste cuvinte vin din partea unui om care nu l-a votat pe acest politician din multe privințe criticabil, nici în 2004, nici în 2009.

Mă gândesc și la faptul că voi merge la alegerile care vor urma și voi introduce în urnă din nou buletinul de vot neștampilat, în semn de protest. Și mi-aș dori să văd acest lucru la români: că, prin toate mijloacele pe care democrația le oferă, protestează împotriva unei clase politice mizere, nedemnă de a primi chiar și un singur vot.

Anunțuri
2 comentarii leave one →
  1. 31 Mai 2012 9:07 pm

    Votul in alb, terotic, te lasa nereprezentat. 😛

    As avea mai multe de comentat, insa am s-o fac maine. Nice work, btw.

  2. Stefan Cociodar permalink*
    1 Iunie 2012 12:02 am

    Mulțumesc! Sunt nereprezentat. Sau suntem. Mă gândesc la posibilitatea întăririi rolului votului în alb. Cum ți se pare ca idee – când într-un colegiu numărul voturilor de protest depășește 50% din voturile valabil exprimate, atunci alegerile să se repete în acel colegiu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: