Skip to content

Același sentiment de irealitate

21 Iunie 2012

Ieri am călătorit toată ziua.  Am făcut 7 ore între Brașov și Cluj, cu trenul. În ultima lună și jumătate, CFR a revenit la întârzierile prin care s-a consacrat. Am aflat că Adrian Năstase a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, în momentul în care am prins un crâmpei de semnal la internetul mobil. Deși cunoșteam situația lui Năstase și nu excludeam posibilitatea unei astfel de condamnări, așa cum scria Cristian Tudor Popescu, și pe mine m-a încercat un sentiment al irealității. Cred că a fost un sentiment larg răspândit.

Structura mea interioară mă împiedică să mă bucur de nenorocirea altuia. În plus, eu nu-l detest pe Năstase. În ultimii ani, a fost pentru mine un personaj politic neutru, adesea însă neconvingător, dezamăgitor ca prestație. O umbră a lui Adrian Năstase de altădată.  Nu l-am cunoscut persoanal, l-am întâlnit doar de câteva ori în conferințe de presă și alte evenimente publice.

Eram încă pe drum când s-a împușcat. Ajuns la destinație, am ieșit să iau puțin aer, și când m-am întors în casă, am aflat. În place să cred despre mine că nu aș fi comis un asemenea gest într-o situație similară. Probabil că vocea bunicului meu mi-ar fi sunat în cap: „Niciodată să nu fugi de propria responsabilitate!” Aș fi ieșit cu capul sus și cătușe la mâini, îndreptându-mă către arest.

Tot restul nopții m-a bântuit un lucru pe care mi l-a pus în vedere un bun prieten: „Cum a putut un om de anvergura lui Năstase să-și pună pistolul la tâmplă având copiii cu el în casă?” De ce nu și-a trimis familia de acasă, știind că poliția îi va ajunge în curând la ușă?

Ceea ce m-a dezgustat profund, a fost reacția colegilor săi de partid, în frunte cu Victor Ponta, la aflarea sau oficializarea veștii tentativei de suicid. Parcă îmi pierd orice sentiment de compasiune pentru Adrian Năstase, când văd ce fel de oameni a promovat și a ținut în jurul său, în toți acești ani. Un om marcat de tragedia prietenului său nu este preocupat în astfel de momente de lupta cu adversarul politic. De aici și sentimentul de făcătură, de teatru, pe care l-au dat aseară liderii USL. Un spectacol jalnic, dezgustător, care dacă va continua, se va întoarce împotriva lor.

Cel puțin la fel de mizerabil a fost și este în continuare spectacolul oferit de televiziuni, fie ele cele fidele USL, fie ele cele ale adversarilor. Ipocrizia acestor „jurnaliști”, manipularea oridinară, lipsa de umanitate, îți dau impresia că în spatele ecranului nu se află ființe umane.

Mă întreb, ca și restul țării de altfel, care va fi reacția publică a lui Traian Băsescu. Oare a luat în calcul grațierea lui Năstase, ca un ultim gest de umilință a marelui său rival?

*

La final, atrag din nou atenția asupra faptului că premierul României a plagiat în teza sa de doctorat. În prima fază m-am îndoit de acest lucru, dar când am avut lucrarea sa în fața ochilor alături de unul dintre textele plagiate, orice dubiu mi s-a risipit. Victor Ponta trebuie să își dea demisia, intelectualitatea acestei țări nu trebuie și nu poate accepta o asemenea umilință, o asemenea dezonoare. USL nu are decât să formeze un nou guvern și să continue lupta pentru putere.

Sunt îngrijorat de ceea ce urmează să se întâmple în această țară, cu această țară, în perioada ce va urma.

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: