Skip to content

Ucraina

10 Martie 2014

Am citit foarte multe articole bune despre Ucraina în ultimele săptămâni. În limba română, le recomand în mod deosebit pe cele scrise de Valentin Naumescu pe contributors.ro.[1] Perspectiva mea coincide cu a sa și cred că nu aș fi putut pune lucrurile în scris mai bine decât a făcut-o el. De asemenea, recomand articolul Alinei Mungiu Pippidi – „Șapte idei greșite despre criza din Ucraina” – publicat pe romaniacurata.ro.[2]

*

Cu zece ani în urmă căutam prin librării „Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale (1996)” scrisă de către politologul american Samuel P. Huntington. Îmi aduc aminte că am privit îndelung la coperta spate a ediției publicată de editura Antet, unde o linie roșie împărțea Ucraina (și Belarus) în două și separa Transilvania de restul României: „Ca să vezi! Tocmai la Brașov se termină civilizația occidentală și începe cea ortodoxă.” Dincolo de hârtia unei cărți, eram convins că Transilvania nu mai putea fi separată în niciun fel de România. Pericolul trecuse, țara pornise cu hotărâre spre vest, urmând a fi admisă în NATO chiar în acel an (martie 2004) și, trei ani mai târziu, în Uniunea Europeană.

M-am întrebat atunci în ce măsură integritatea teritorială a României, la fel ca și admiterea ei în NATO și UE se datora prezenței Rusiei în imediata noastră vecinătate. Teama și antipatia devenită tradițională față de ruși ne accelerase pașii către Occident, iar Occidentul acceptase România în rândul său înainte de a fi cu adevărat pregătită în parte tot din rațiuni ce țineau de vecinătatea cu Rusia.

În cazul Ucrainei și Belarusului vedeam influența Rusiei ca având un efect magnetic opus. Integritatea teritorială a celor două state reprezenta o garanție a faptului că rușii nu vor pierde controlul asupra niciunei palme de pământ din aceste două state satelit. Cel mai probabil, cu acest gând ei acceptaseră la începutul anilor ’90 ca teritoriul Crimeei (Crimeii?), cu o populație majoritar pro-rusă,  să facă parte din Ucraina. Oriunde a fost posibil, Rusia s-a folosit de strategia calului troian. Crimeea nu a aparținut niciodată Ucrainei. Și nu ar fi greșit dacă afirmația s-ar extinde la estul și sudul teritoriului ucrainian.

Astăzi mă întreb cine ar putea fi atât de naiv încât să-și închipuie că Ucraina, păstrându-și integritatea teritorială, ar putea deveni parte a Uniunii Europene și a NATO în timp ce Rusia ar sta cu mâinile în sân? Mai mult decât atât, că rușii ar renunța chiar și doar la vestul Ucrainei, „un teritoriu al slavilor”, fără a se opune prin toate mijloacele de care dispun?

Rușii nu vor da niciun pas înapoi în Ucraina. Vor juca dur și vor juca inteligent, exploatând la maxim moștenirea lăsată în urmă de URSS. Iar această moștenire, mai mult decât puterea Rusiei lui Putin, curajul ucrainenilor sau sprijinul puterilor vestice, va stabili cine va ieși câștigător din acest conflict.

Lucrurile nu se vor rezuma doar la Ucraina. Urmează o perioadă decisivă și pentru viitorul Moldovei. Nici această țară nu mai poate zăbovi între cele două lumi. La fel ca și în cazul României, singura speranță de mai bine pentru ea, pentru cetățenii săi indiferent de etnie, este Europa. Drumul însă va fi greu și primejdios. Ursul rusesc s-a trezit din hibernare.

P.S.

Granițele imperiilor sunt schimbătoare. Un teritoriu care aparține astăzi unuia poate foarte bine să aparțină mâine celuilalt.  România și Moldova se află astăzi, așa cum s-au aflat și în trecut, la „granița dintre imperii”. Denumirile s-au schimbat, imperiile se numesc astăzi superputeri iar teritoriile de graniță se numesc state satelit sau state tampon. Jocul a rămas însă același.

În anii imediat următori „Revoluției Portocalii” (2004),  Ucraina apărea în topurile realizate de către Freedom House[3] și Economist Intelligence Unit[4] ca îndreptându-se pe calea democrației. După câțiva ani de îmbunătățire a situației interne, începând cu 2010 situația s-a înrăutățit, iar în 2013 țara revenise aproape în starea în care se afla în 2004. Deși situația este foarte diferită, același lucru pare să se fi întâmplat și în România, țara s-a întors aproape de starea în care se afla în 2004.[5] (E adevărat, aceste topuri trebuie privite cu anumite rezerve.)

Puține dintre articolele pe care le-am citit despre Ucraina au pus accentul pe ceea ce se întâmplă cu omul simplu, locuitor al acestei țări. În tot acest joc sinistru, el pare a conta cel mai puțin. Prinși între interesele Rusiei și cele ale Occidentului, călcați în picioare ani la rând de mafioți care au acaparat puterea și bogățiile țării – ucraineni, ruși, români sau tătari, pro-occidentali sau pro-ruși – oamenii aceștia vor pierde indiferent ce se va întâmpla cu țara în care trăiesc.


[1] http://www.contributors.ro/editorial/un-elicopter-pentru-ianukovici-criza-ucrainei-si-preliminariile-razboiului-la-periferia-europei/

http://www.contributors.ro/editorial/ucraina-a-pierdut-crimeea-occidentul-nu-o-va-apara-militar-incepe-al-doilea-razboi-rece/

[2] http://romaniacurata.ro/sapte-idei-gresite-despre-criza-din-ucraina-4431.htm

[3] http://www.freedomhouse.org/report/nations-transit/2013/ukraine#.Uxzyp_mSxTk

[4] http://www.economist.com/media/pdf/DEMOCRACY_TABLE_2007_v3.pdf

[5] http://www.freedomhouse.org/report/nations-transit/2013/romania#.UxzyY_mSxTk

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: