Skip to content

Întrebarea cu care fiecare cetăţean moldovean merge astăzi la urne

30 Noiembrie 2014

FOTO: inpress.ua

Cu câteva luni înainte de izbucnirea protestelor din Ucraina stăteam de vorbă cu un amic basarabean despre viitorul ţării sale. Se număra printre cei care considerau că Moldova trebuie să rămână în afara Uniunii Europene şi îşi susţinea poziţia în principal prin argumente economice. I-am dat dreptate în privinţa faptului că drumul Moldovei către statutul de membru deplin al UE va presupune anumite sacrificii, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul României. Am încercat însă să îi demonstrez că beneficiile vor fi incomparabil mai mari. Dar dincolo de o analiză costuri-beneficii, m-am străduit să îi arăt că ţara sa nu mai poate zăbovi între două lumi, că viitorul nu foarte îndepărtat îi va forţa pe moldoveni să aleagă între Europa şi Rusia.

Cred că EuroMaidanul ucrainean, anexarea Crimeei de către Federaţia Rusă şi toate evenimentele care au urmat i-au lămurit pe toţi moldovenii că ţara lor nu îşi mai poate permite să bată pasul pe loc. Chiar dacă într-o măsură mult mai mică decât Ucraina, Moldova este astăzi un teritoriu al disputelor între Vest şi Est, o stare de fapt care are tot potenţialul de a deveni periculoasă în cazul în care moldovenii vor şovăi la urne. Dincolo de influenţele externe, de clasa politică incompetentă şi coruptă, de problemele zilnice cu care se confruntă moldoveanul de rând, este imperios ca votul de astăzi să indice cât mai clar cu putinţă direcţia în care majoritatea moldovenilor vor ca ţara lor să se îndrepte.

Motivaţia necesară pentru a merge la vot şi alegerea unui partid sau a altuia se pot regăsi în răspunsul la o întrebare pe care fiecare cetăţean al Moldovei ar trebui să şi-o adreseze: Ce fel de viitor aş putea avea eu şi cei dragi mie în Uniunea Europeană şi ce fel de viitor ne-ar aştepta alături de Federaţia Rusă? Doar aceste două posibilităţi există, fie ca Moldova să se alăture României şi celorlalte state într-o Europă unită, fie ca ea să devină un satelit al Federaţiei Ruse.

Puterile occidentale au tot interesul ca Moldova să adere la Uniunea Europeană, un mare pas în acest sens fiind semnarea Acordului de Asociere. Iar România va continua să îşi sprijine sora mai mică indiferent de rezultatul alegerilor parlamentare. Restul depinde de moldoveni. Destinul Moldovei se află în mâinile lor.

Într-un text publicat vineri, Cristian Tudor Popescu afirma: „Dacă aveam cetăţenia moldoveană, mi-aş fi dat şi eu lucrul cel mai de preţ pe care-l posed, după pix, votul, pentru o Moldovă a zorilor de ziuă…”

Cuvintele sale m-au făcut să-mi imaginez cum ar fi dacă, într-un gest extraordinar de fraternitate, sute de mii de români ar solicita autorităţilor de la Chişinău cetăţenia Republicii Moldova.

Acest text a apărut şi aici:

http://www.gandul.info/gandul-meu/gandul-meu-intrebarea-cu-care-fiecare-cetatean-moldovean-merge-astazi-la-urne-13673358

http://dealulmelcilor.com/2014/11/intrebarea-cu-care-fiecare-cetatean-moldovean-merge-astazi-la-urne/

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: