Skip to content

O Românie slabă în bătaia vântului

21 Iunie 2015

RomaniaCând am aflat săptămâna trecută titlul noii Strategii Naţionale de Apărare, gândul m-a dus la reclamele specifice teleshopping-ului. Mi l-am şi închipuit pe Klaus Iohannis, cu graiul său domol, vorbind despre „O Românie puternică în Europa şi în lume” între nişte cuţite laser de bucătărie şi un aparat care îţi umflă muşchii în timp ce mănânci pizza şi priveşti la „Românii au talent”.

România este un stat slab. Îmi închipui că majoritatea românilor sunt conştienţi de acest lucru. Iar dacă observaţia de zi cu zi nu este suficientă, cifrele ne arată că la aproape orice capitol ne aflăm la coada Europei şi undeva în zona mediocrităţii pe glob. Perspectiva în timp nu este nici ea încurajatoare. Alegeţi domeniul – democraţie (Freedom House, The Economist Intelligence Unit), dezvoltare (United Nations Development Programme – UNDP), calitatea vieţii (The Economist Intelligence Unit), corupţie (Transparency International) , libertatea presei (Freedom House), sănătate (UNDP), educaţie (UNDP, clasamente internaţionale ale universităţilor) etc. – analizaţi datele şi veţi observa stagnare, uneori regres, iar acolo unde există progres, este vorba despre unul sinuos şi lent.

Nu trebuie să fii expert în apărare ca să realizezi că România nu ar putea face faţă unei potenţiale ameninţări militare externe fără sprijinul NATO şi îndeosebi al americanilor. Tehnica perimată, infrastructura învechită şi subdezvoltată, bugetul insuficient pentru o modernizare şi instruire corespunzătoare, contractele cel puţin dubioase, gradele obţinute pe alte criterii decât competenţa au menţinut Armata Română mult sub nivelul la care aceasta ar fi trebuit să fie astăzi. Nu trebuie să ai „ochi albaştri” ca să intuieşti că serviciile secrete autohtone nu au cum să se ridice deasupra standardelor de profesionalism şi cinste pe care le-au demonstrat şi celelalte instituţii româneşti. Nu trebuie să fii politician corupt ca să te gândeşti că o justiţie afectată la rândul ei de corupţie poate fi folosită ca o armă politică. Nu trebuie să fii doctor în economie ca să înţelegi că dacă România s-ar confrunta din nou cu o criză economică internaţională, şi de data aceasta oamenii ar avea foarte mult de suferit. Nu trebuie să priveşti prea departe în trecut, tragedii petrecute în ultimii ani, precum accidentul aviatic din Apuseni sau prăbuşirea elicopterului SMURD în lacul Siutghiol, au arătat capacitatea de reacţie a autorităţilor şi cât de capabile ar fi acestea să răspundă în faţa unui dezastru major. Nu trebuie să ai unul sau două decenii în politica la vârf ca să ştii că toate aceste slăbiciuni şi multe altele fac din România un stat uşor de manevrat din afară. Cât despre protejarea propriilor cetăţeni peste mări şi ţări, statul român se dovedeşte în fiecare zi incapabil de a-i proteja pe cei de acasă.

Una dintre principalele cauze ale fragilităţii acestei ţări este corupţia. Dacă nu se întâmplase înainte, activitatea DNA din ultimii ani a deschis ochii românilor asupra amplorii acestui fenomen. După un sfert de veac de alegeri mai mult sau mai puţin corecte, dar în general libere, partidele politice româneşti, cel puţin în eşaloanele lor superioare, se dezvăluie a fi nişte clanuri de bandiţi. Ani la rând, liderii acestor clanuri, foarte mulţi dintre ei personaje cu o structură interioară profund mafiotă, au ocupat cele mai importante funcţii în stat, numitorul lor comun fiind dispreţul faţă de cetăţean. În acelaşi timp, rudele, prietenii şi acoliţii acestora s-au îmbogăţit din afaceri cu statul, au ajuns să controleze aproape toate sectoarele de importanţă ale ţării, au transformat mass-media autohtonă, cu puţine excepţii, într-o maşinărie de propagandă şi manipulare. Pe un fundal caracterizat de o anumită îngăduinţă faţă de necinste să-i spunem tradiţională a acestui popor, au reuşit astfel să construiască un sistem incompatibil cu democraţia.

Iar aici poate fi introdusă în discuţie o a doua cauză majoră a slăbiciunii statului român – lipsa de reacţie a cetăţenilor la corupţie şi, în general, la orice abatere de la democraţie. Ca să o spun direct, foarte firavul răspuns al românilor la ceea ce s-a petrecut în această ţară în toţi aceşti ani lasă impresia că toleranţa acestui popor la mizerie nu cunoaşte limite. Este un semn major de boală a societăţii româneşti ca lupta anticorupţie să izvorască din nevoia aliaţilor vestici de a securiza graniţa estică a NATO şi a Uniunii Europene, în loc să izvorască din dorinţa oamenilor de a trăi mai bine într-o ţară liberă şi democratică. Nu este normal şi nu este sănătos ca lupta cu sistemul corupt să fie lăsată exclusiv în mâinile instituţiilor precum Direcţia Naţională Anticorupţie. Lustraţia clasei politice nu poate fi făcută doar prin lege sau printr-o lege, aşa cum unii doreau la începutul anilor ’90, ea poate şi trebuie să fie făcută prin vot. Iar atunci când votul eşuează, când cetăţeanul se găseşte o dată la câţiva ani în situaţia de a alege între diferite feţe ale aceluiaşi rău, democraţia îi dă dreptul şi chiar îl obligă să se apere prin toate mijloacele democratice pe care le are la îndemână.

Nimic bun nu se va întâmpla în România dacă procentul cetăţenilor care sunt dispuşi să lupte pentru această ţară, pentru un viitor mai bun în această ţară,  va rămâne în jurul a 0,1% – 0,2%, aşa cum s-a întâmplat până acum. În timp ce oamenii îşi vor vedea fiecare de vieţile lor, clanurile despre care scriam mai sus îşi vor continua activităţile murdare, vor deveni mai puternice şi într-o zi vor returna palmele primite în anii aceştia de la DNA. Modificarea Codurilor penale, legea partidelor, legile electorale şi multe altele care vor urma vor fi prilej de victorie pentru bandiţi şi înfrângeri usturătoare atât pentru cei puţini care vor protesta în stradă, cât şi pentru cei mulţi care se vor rezuma la a înjura în faţa televizorului sau a calculatorului.

România de astăzi este condusă în mare parte de generaţia politicienilor născuţi la sfârşitul anilor ‘60 şi începutul anilor ’70. După cum se poate observa, această generaţie nu se dovedeşte cu nimic mai bună decât precedentele, ba din anumite puncte de vedere se poate afirma că este mai rea.  Următoarea la rând este generaţia mea, şi ţin să fac acest avertisment public: în comparaţie cu ea, generaţia Ponta-Udrea va părea o ceată de mici discipoli ai lui Arsenie Boca.

Astfel aduc în discuţie o a treia cauză a slăbiciunii statului român şi, cred, cea mai importantă – eşecul educaţiei şi al culturii. Oricât va fi de eficientă DNA, oricât de des vor ieşi 2000 sau 20 000 de oameni în stradă, nimic bun nu se va întâmpla în ţara aceasta fără o reformă majoră în educaţie şi în cultură. De fapt, nu este suficientă o reformă, este nevoie de o revoluţie. Nu una „culturală” precum cea a lui Mao, ci una a gândirii, a repunerii valorilor acolo unde le este locul, a credinţei într-o ţară mai bună pentru toţi cetăţenii ei, precum cele ale lui Gandhi sau Martin Luther King Jr.  Doar printr-o astfel de revoluţie vom putea trăi cândva într-o Românie puternică în Europa şi în lume. În absenţa ei, vom fi nevoiţi să vieţuim fiecare cum putem, într-o Românie slabă şi bolnavă în bătaia vântului.

Acest text a apărut și aici:

http://www.gandul.info/gandul-meu/gandul-meu-un-secret-incomod-romania-este-un-stat-slab-aflat-in-zona-mediocritatii-in-lume-iata-cele-trei-cauze-14480703

http://dealulmelcilor.com/2015/06/o-romanie-slaba-in-bataia-vantului/

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: