Sări la conţinut

Cei răi dorm bine

12 februarie 2017
Nightly Protests Continue In Bucharest Despite Government Scrapping Corruption Decree

Foto: Guliver Getty Images

Nu este nimeni responsabil pentru cele întâmplate. Nici măcar ministrul Iordache, care nu a fost demis, ci și-a dat demisia pentru că este un om de onoare, iar „opinia publică” este rea și neînțelegătoare.

De ce nu? În fond, în România acesta este obiceiul locului, ca politicienii să nu-și asume niciodată relele făcute, cetățenii să nu îi tragă la răspundere, iar apoi, să uite și să îi voteze din nou.

PSD și PNL au guvernat România cam același număr de ani, în anumite perioade s-au aflat la putere și împreună. De exemplu, Guvernele Ponta I și II au fost formate de PSD împreună cu PNL, iar Guvernul Boc I a fost format de către PDL împreună cu PSD. ALDE (aripă PNL + PC), PMP (aripă PDL + UNPR) și UDMR nu au scăpat nici ele vreun prilej de a participa la guvernare, dând dovadă de o inconsecvență, lipsă de principii și lipsă de respect față de cetățeni cel puțin egale cu cele demonstrate de către partidele mari.

Cine este răspunzător pentru condițiile inumane din penitenciare? Cine este răspunzător pentru condițiile mizerabile din spitale? Cine este răspunzător pentru vraiștea din educație? Pentru infrastructura rămasă la standardele mijlocului secolului trecut? Pentru birocrația care sufocă orice inițiativă privată? Pentru relele pe care le fac într-un stat slab și corupt unele multinaționale sau bănci? Pentru corupția generalizată, prezentă în toate sferele societății, inclusiv în Justiție și Servicii? Pentru mass media coruptă, preocupată doar de îndobitocirea populației? Pentru salariile și pensiile de câteva sute de euro? Sub paza cui au furat străinii avuția țării, așa cum afirmă oamenii ieșiți să protesteze la Cotroceni? Cine sunt cei care au avut mandat de la cetățeni să oprească furtul de orice fel și, în schimb, au luat parte la el? Cine sunt cei care s-au îmbogățit prin corupție în timp ce ocupau cele mai înalte funcții în stat, în timp ce românii de rând au rămas săracii Europei?

Timp de 26 de ani, un număr restrâns de indivizi au împărțit între ei puterea și bogăția, acțiunile lor având la bază doar interesul personal și de grup. Același lucru au făcut și de data aceasta, cu cele două ordonanțe: au urmărit să rezolve o serie de probleme cât se poate de importante pentru ei. Și nu oricum, ci acționând cu bună știință împotriva intereselor poporului român.

În primii aproape 20 de ani de așa-zisă democrație, oligarhia aceasta mafiotă a făcut orice a vrut ea, fără să-i încurce nimeni socotelile. A avut liber la orice fel de hoție, oricât de mare, adesea chiar în văzul tuturor. Apoi, când puterile occidentale s-au manifestat pentru o țară stabilă la granița NATO și a UE, a început și Justiția din România să își facă simțită prezența. Și de atunci, de fiecare dată când unul dintre reprezentanții săi s-a trezit cu brățări la mâini, s-au auzit aceleași strigăte: „Săriți! Abuz! Poliție politică!” Că o fi și adevăr în spusele unora dintre ei, că au încercat să se compromită politic sau să se bage la închisoare unii pe ceilalți, ei știu cel mai bine. Cert este că în sfârșit nu au mai fost intangibili indiferent de tabăra politică din care au făcut parte.

Faptul că sute de mii de oameni au ieșit în stradă împotriva lor a fost pentru cei mai mulți dintre ei un lucru de neînchipuit. Atât de mult au ajuns acești indivizi să desconsidere cetățenii, încât nu le-a venit să creadă că sunt capabili să se revolte de capul lor, fără a fi împinși de la spate de cineva.

Ceea ce însă au conștientizat mereu este ce înseamnă pentru românii săraci 50, 100 sau 150 de lei în plus la pensie sau salariu. Au înțeles foarte bine că pentru mulți dintre aceștia marea corupție este ceva inevitabil, din altă lume, de necombătut. Și-au dat repede seama că din teama de a pierde acești bani care le-ar face viața un pic mai bună, vor reacționa aproape instinctual împotriva celor ieșiți în stradă. Au răsuflat ușurați observând că acești oameni au ales să nu facă nimic sau chiar se opun protestelor, în loc să se îndrepte și ei împotriva răului care îi asuprește.

Puterea lor a stat întotdeauna mai puțin în numărul de susținători, și mult mai mult în numărul uriaș al celor care au acceptat corupția ca pe o boală incurabilă și al indivizilor inconștienți și indiferenți social și politic. Salvarea lor nu depinde de simpatizanții prezenți în fața palatului Cotroceni și absenți oriunde în altă parte în țară, ci de numărul celor care nu vor ieși să protesteze.

Faptul că au rezistat zilei de duminică 5 februarie fără a le ceda protestatarilor mai nimic, urmat de scăderea de la zi la zi a numărului participanților la proteste, i-a făcut să doarmă din nou bine. S-a putut observa acest lucru și din atmosfera mai puțin încărcată din Parlament, presărată cu glumițe între vechi tovarăși. Se poate dezbate în ce măsură protestele acestea au produs dezbinare între români. Ce este însă sigur, între hoți au dat naștere la o unitate cum nu s-a mai văzut.

Dragnea, Tăriceanu și acoliții lor sunt foarte conștienți că în urma acestor proteste lucrurile nu mai pot reveni la ce au fost. Realizează că dacă nu vor împiedica în viitor mișcări de stradă de aceeași amploare sau chiar mai mari, riscă să piardă tot: putere, bani, în cazul multora – propria libertate. De aceea, vor lua toate măsurile care se impun ca astfel de proteste să nu mai aibă loc.

Pentru început, i-au rechemat în țară pe consilierii israelieni care i-au ajutat să câștige alegerile din decembrie. Aceștia le-au adus minte. Astfel, s-a trecut foarte repede de la ceea ce gândesc cu adevărat, gânduri exprimate, de exemplu, de către ființe fără sistem nervos central precum senatorul Nicolae și deputatul Rădulescu, la „Dar de ce nu putem fi prieteni? Haideți să dialogăm și să ne împăcăm!”

Și în timp ce șefii PSD și ALDE și televiziunile din dotare vor vorbi despre dialog, împăcare și unitate, în realitate vor căuta toate căile posibile ca să-i dezbine pe cei care au ieșit ori s-au solidarizat cu aceste proteste. Cu fiecare zi care va trece, vor încerca să rupă bucăți cât mai mari din rândul protestatarilor, ca să se asigure că nu se mai ajunge în viitor la numere asemănătoare celor din weekendul trecut.

Ce nu vor reuși posturile TV prin mijloacele lor îndelung exersate se va realiza prin mijloace complementare. Spre exemplu, se vor organiza demonstrații împotriva tăierii pădurilor sau pentru familia tradițională. Teme extrem de importante pentru societate, însă introduse în acest moment doar pentru a dilua mesajul anticorupție și a crea dezbinare între protestatari. O altă falie care va putea fi exploatată va fi cea între naționaliști și proeuropeni. Și cine știe la ce se vor mai gândi, numai pentru a abate atenția oamenilor de la problema corupției, adică de la ei.

Vor profita de un Președinte vulnerabil, provenit din același sistem ca și ei, care joacă mai mult în filmul său și care, cu excepția unor sclipiri, nici măcar nu joacă bine. Dacă li se va ivi o oportunitate, nu vor ezita să-l suspende. Vor exploata slăbiciunile singurului partid necurvit din Parlament – liderii slabi și lipsa de experiență a parlamentarilor USR – pentru a da și mai multă apă la moară amatorilor veșnicului: „Nu ai cu cine, domn’le!”

Amploarea fără precedent a protestelor a acutizat și lupta din interiorul instituțiilor statului. De data aceasta lucrurile nu se vor mai limita la tradiționalul joc după alegeri: „Ptiu, ptiu, funcția mea!”, ci se va trece și la înlăturarea celor care se opun voinței „puterii legitim alese”.

Dacă va ieși învingător în urma acestor proteste, lucru care se va întâmpla dacă majoritatea oamenilor care au protestat weekendul trecut nu o vor mai face și weekendul acesta, Dragnea va avea autoritate totală în PSD. O autoritate care îi va permite să se apere chiar și în fața Justiției, în cazul în care se va ajunge la o nouă condamnare.

Nu în ultimul rând, PSD și ALDE au o însemnată componentă naționalistă și antieuropeană în interiorul lor, care se întărește pe zi ce trece. Nu întâmplător discursul lui Tăriceanu în privința Uniunii Europene se aseamănă din ce în ce mai mult cu cel a lui Orbán, premierul Ungariei. Cât despre Dragnea, acesta a demonstrat și zilele acestea, dacă mai era nevoie, că nu împărtășește cu Erdoğan doar mustața, ci și profilul de om politic.

Au prins și momentul oportun pe plan internațional. Trump creează haos în SUA și la nivel mondial, iar administrația sa nu pare a avea disponibilitatea de a privi cu atenție spre România. Parlamentul britanic tocmai și-a luat la revedere de la Uniunea Europeană. În Franța, Marine Le Pen este candidatul la prezidențiale care stă cel mai bine în sondaje. Germania are și ea alegeri anul acesta, iar Angela Merkel dă semne din ce în ce mai evidente de oboseală. Putin își freacă mâinile de bucurie, toate planurile par să-i iasă în ultima vreme.

Cu toții încercăm să ne vedem de viețile noaste, însă zilele pe care le trăim ar putea fi cele în care se poartă ultimele bătălii pentru democrație și libertate. Mai mult ca oricând, viitorul depinde de fiecare dintre noi. #rezistăm

*

Textul a fost publicat și aici: https://republica.ro/cei-rai-dorm-bine-dragnea-se-intoarce-pe-partea-cealalta

 

Cu drag, din Brașov. Nu, domnule Dragnea, nu e o luptă între români și români, ci între români și românii hoți

5 februarie 2017
BRASOV - PROTEST - ORDONANTE - ZIUA A III-A

Foto: Inquam Photos/ Catalin Caciuc

În primele zile ale protestelor, lucram la un text contabilizând minciunile și inepțiile pe care începuseră să le spună la adresa protestatarilor Dragnea, Tăriceanu, Grindeanu, Antena 3, România TV și toți ceilalți asemenea lor. Ajunsesem la câteva pagini, când mi-am ieșit din fire: „Ce dracu’ mă’, m-am tâmpit?! Cum pot să îmi pierd timpul cu așa ceva?”

Situația însă nu-mi prea dă de ales, trebuie să scriu despre propagandă și manipulare. Dacă-mi iese bine, aștept o ofertă serioasă de la servicii. Am auzit că s-ar fi eliberat de curând poziția de director adjunct al SRI. De asemenea, aștept să-mi pună Soros odată banii promiși în cont, vine vara și am înțeles că Ghiță nu mai organizează excursii.

Cine sunt cei care protestează

Cine a fost la proteste a putut observa o diversitate de oameni. E ceva normal, mai ales la asemenea cifre fără precedent pentru România. Am văzut preponderent tineri, dar nu atât de tineri încât pe umerii lor să nu atârne responsabilitățile vieții. Sunt, cu puține excepții, bine educați, înțeleg foarte bine pentru ce se află acolo. Mai multe vom afla atunci când vor apărea date sociologice.

Contează însă mult mai mult pentru ce au ieșit oamenii decât cine sunt aceștia. Aici eșuează mașinăriile de propagandă și manipulare: au încercat să se lege de oameni, fiind incapabili să combată cauza pentru care aceștia luptă.

Ce vor cei care protestează

O țară eliberată de corupție. Nu doar corupția acestui partid imposibil de reformat. Oricât ar încerca să se ascundă zilele acestea, nu trebuie să scape fără să răspundă nici corupții din PNL, nici cei din partidele mai mici. Nu trebuie să scape nici corupții din justiție, nici cei care comit abuzuri, nici cei asemenea lor din celelalte instituții ale statului.

Cei ieșiți la proteste nu vor să dezbine națiunea. Oamenii strigă: „Și voi, și voi, veniți cu noi!” „Nu stați la căldură, și pe voi vă fură!” și alte scandări asemănătoare, chemându-i pe cât mai mulți dintre români alături de ei împotriva grupărilor mafiote care au condus vreme de zeci de ani România.

Nu strigă nimeni împotriva programului de guvernare al PSD. Toți cei ieșiți în stradă vor impozite mai mici, salarii mai mari, pensii mai mari, școli mai bune, spitale mai bune, drumuri mai bune, o viață mai bună. Strigă să nu se mai fure, tocmai ca să putem face cu toții, împreună, toate aceste lucruri.

Oamenii nu au ieșit în stradă să-i pună lui Iohannis guvernul la loc. Au ieșit pentru un Guvern de oameni cinstiți, competenți și muncitori, aflați în serviciul oamenilor, nu în serviciul unei mafii sau a unui lider bolnav de putere.

Protestatarii nu au ieșit ca să dea țara pe mâna străinilor. Cine e mai probabil să dea România pe mâna străinilor: niște cetățeni care solicită în stradă o țară curată sau niște politicieni corupți, ușor de cumpărat și intimidat, slugarnici și incompetenți?

Oamenii vor ca acest Guvern să demisioneze, vor ca Dragnea și Tăriceanu să dispară din politică, vor un parlament curat. Da, mulți dintre cei care nu s-au prezentat în decembrie la vot regretă acum. Nu, acesta nu mai este un Guvern acceptabil după porcăriile pe care le-a făcut, fără a-l obliga nimeni să le facă. După ce s-a compromis în văzul tuturor, nu mai are nicio importanță dacă are sau nu „un program de guvernare mișto”. Nu, acest Parlament nu poate continua timp de 4 ani dacă rămâne un fief al bandiților.

E adevărat, în stradă sunt mulți oameni care vor ca PSD să devină istorie. Dar nu pentru că ar fi un partid de stânga, care îi sprijină pe cei săraci, ci pentru că e un partid care a furat de la toată lumea, mai ales de la cei săraci! Un partid care a trimis nenumărați hoți dovediți în Parlamentul României. Un partid incapabil de a forma un Guvern de oameni curați – care nu fură, care nu plagiază, care nu mint, care își respectă cuvântul dat.

Cine se află în spatele protestelor

Dacă ne luăm după spusele „apărătorilor poporului român”, la câți bani a trebuit să scoată Soros din buzunare zilele acestea ca să plătească până și câinii protestatarilor din România, probabil că va cere în curând cetățenia română ca să poată trăi din pensia mărită de către PSD. Vorba unui prieten, la vară își va face vacanța la Băile Felix.

Da, Președintele Iohannis poate profita politic din deznodământul acestor proteste. Cred că oamenii protestează conștienți de acest lucru și, în acest moment, îi acord acestuia un anumit nivel de încredere. Rămâne de văzut ce va face Președintele cu această încredere. La rândul său, nu va fi nicidecum imun la proteste dacă nu va duce până la capăt ceea ce și-a asumat.

Pot încerca să profite de pe urma protestelor PNL, PMP, UDMR. Pot încerca în continuare să fenteze electoratul simulând că sunt altceva decât PSD, caz în care vor plăti la fel de scump.

Poate profita mult mai curatul în acest moment USR, condițiile fiind să se profesionalizeze și să rămână la fel de curat și atunci când va crește. Pot profita și alte partide noi. Mulți pot profita în teorie. Însă oamenii le vor arăta și lor aceeași intoleranță față de corupție. Numai să încerce!

„În spatele protestelor se află corporațiile străine.” Individul care a venit cu această găselniță merită un biscuite pentru originalitate. Poate îl va primi de la Microsoft. Oare ce favorizează mai mult orice entitate care plănuiește să-și facă de cap într-o țară, fie aceasta o corporație, o bancă sau altceva: O populație care și-a dezvoltat cultura protestului și e dispusă să iasă în stradă atunci când își vede drepturile călcate în picioare, sau, din nou, niște politicieni corupți, fricoși, lacomi, ușor de cumpărat?

Cine sunt liderii din stradă

România are oameni de bună credință care au stat cu ochii pe Guvernul Grindeanu la fel cum au stat și pe guvernele precedente, care au chemat la proteste atunci când s-a impus, care s-au străduit să se implice pentru a asigura buna desfășurarea a acestor proteste. Dintre aceștia se vor ridica în perioada următoare noi politicieni, de altă factură.

Cel mai probabil există și indivizi care au acționat doar în interes personal sau de grup, având de profitat de pe urma ieșiri oamenilor. Mai devreme sau mai târziu, vor avea aceeași soartă cu cea care îl așteaptă pe Dragnea.

Dincolo de aceste lucruri, protestele acestea nu au avut și nu au nevoie de lideri. Dacă Dragnea, Tăriceanu sau Grindeanu vor să vorbească cu liderii protestelor, sunt bineveniți în stradă. Sunt sute de mii de oameni care ar dori să le spună câte ceva.

O aberație: Asistăm la o luptă între români

Nimic nu dezvăluie natura totalitară a unui individ mai bine decât amenințările pe care acesta le face la adresa adversarilor săi politici sau, atunci când este încolțit, la adresa cetățenilor care îl contestă în stradă. Spre exemplu, președintele PSD amenință cu o naturalețe care l-ar face pe orice Beria pesedist să cadă în genunchi și să-i pupe mâna. Președintele ALDE o face mai elevat, ca un boier care îți explică ce ai greșit în timp ce-și pregătește biciul.

Greu, mai ales pentru pesediștii vechi în politică, să conceapă faptul că există și oameni care ies să protesteze fără a fi păcăliți, mituiți și cărați cu autobuzele de colo colo. Vești proaste pentru ei, iată că în aceste zile se întâmplă.

Vești și mai proaste, pe zi ce trece, din ce în ce mai mulți dintre cei care au votat PSD cu două luni în urmă încep să vadă adevărul. Au dreptate pigmeii propagandiști și manipulatori, nu vor mai putea fi ținuți nici ei în casă, se vor alătura în curând celor care îi cheamă în stradă împotriva dușmanului comun.

Zidurile pe care politicienii corupți le-au construit peste ani între români sunt în aceste zile străpunse și dărâmate de puterea unui mesaj: România nu va mai fi condusă de hoți. De data aceasta, nu mai au scăpare.

*

Textul a fost publicat și aici: https://republica.ro/cu-drag-din-brasov-nu-domnule-dragnea-nu-e-o-lupta-intre-romani-si-romani-ci-intre-romani-si-romanii-hoti

„Eu am trăit toată viața în corupție” mi-a spus tatăl meu cu câteva zile în urmă. Răspunsul meu

3 februarie 2017

„Eu am trăit toată viața în corupție” mi-a spus tatăl meu cu câteva zile în urmă. I-am răspuns: „Dacă voi avea copii, nu vreau să le spun peste 30 de ani, resemnat, același lucru.” Cu acest gând merg în fiecare zi la proteste, cu speranța că în sfârșit epoca hoților va apune. Am un vis: că vom trăi într-o țară liberă, în care nu ne va fi rușine să ne privim în ochi.

Mi-aș fi dorit să fie suficient, să pot încheia acest text aici. Cel mai scurt text publicat până acum în Republica. Însă știu foarte bine că balaurul acesta cu șapte capete împotriva căruia luptăm va fi foarte greu de pus la pământ.

Cu toții ne întrebăm ce urmează. Nu știu, indivizii pe care îi avem în față par a fi capabili de orice. Printre lucrurile pe care le putem face în acest moment este un fel de inventar a ceea ce „avem” noi și a ceea ce „au” ei.

Noi:

Suntem sute de mii de oameni în stradă, foarte diverși, uniți în spatele aceluiași vis. Suntem mult mai mulți în realitate, mulți dintre noi ne-am reprezentat familiile, pe cei care muncesc sau au grijă de copii, pe cei bolnavi sau prea bătrâni, rudele și prietenii plecați în străinătate, chiar și pe cei care au încetat să creadă că mai poate fi altfel. Nu vreau să vărs siropul peste acest text, dar în marșurile noastre pășesc alături de noi și cei cărora timpul nu le-a permis să trăiască o Românie mai bună.

Avem un vis. Un vis zădărnicit atunci când în România trebuia să se nască democrația, un vis care însă nu a putut și nu poate fi ucis.

Avem o Justiție departe de ce ar trebui să fie, și ea mâncată de corupție, de incompetență, predispusă la a comite abuzuri și erori. Însă o Justiție care în ultimii ani s-a bătut cu dihania aceasta care părea de neînvins și pe care am văzut-o cu toții zbătându-se, răcnind și apoi, în sfârșit, dând înapoi. După aproape douăzeci de ani de liniște, această Justiție buboasă a început să-și facă nu doar datoria, dar și ceea ce trebuia să facem noi, poporul.

Avem un Președinte motorizat diesel, care pornește și accelerează greu, pe care se pare că am reușit să-l manipulăm să fie de partea noastră. A avut nevoie de câteva chei, dar poate este german și ne vom putea bizui pe el că nu ne va lăsa la greu.

Avem o mână sau două de jurnaliști onești, care își respectă meseria și au rămas în serviciul oamenilor. Atât timp cât își vor face profesia, adevărul nu va putea fi ascuns în întuneric.

Avem personalități în toate sfere de activitate, oameni care nu pot fi cumpărați sau intimidați.

Din rândul protestatarilor, avem lideri noi, unii dintre ei remarcându-se pentru prima dată zilele acestea. Tineri, pregătiți, verticali, onești, sunt oameni în urma cărora nimănui nu i-ar fi rușine să meargă. Dacă i-ați remarcat, merită să-i încurajați și, în caz de nevoie, să îi apărați.

Avem oameni ai legii care au înțeles că se află în serviciul cetățenilor și nu în serviciul sistemului mafiot.

Avem oameni ai sistemului care au realizat că nu se mai poate așa, că a continua ca și până acum înseamnă a ne îndrepta către dezastrul tuturor.

Avem aliați externi care nu pot accepta o Românie întoarsă la vremurile dinainte de iarna lui 1989.

Ei:

Au majoritatea într-un Parlament votat de către români cu mai puțin de două luni în urmă. Însă faptul că acest Parlament a fost ales democratic nu îl face nicidecum un Parlament mai puțin corupt. Pentru a realiza cu cine ai de-a face nu îți trebuie două luni, nu îți trebuie nici măcar două zile. Guvernul învestit de către acest Parlament a demonstrat că pentru a identifica niște hoți este suficientă o singură noapte.

Au lideri cu o gândire și apucături curat totalitare. Primul dintre ei, care se visează marele cârmaci, iubește democrația în exact același mod în care iubesc unii șoferi de tir femei dispuse la orice pe bani. Cel de-al doilea nu ar înțelege democrația nici dacă ar lua-o de cinci ori de nevastă. În spatele lor, mulți asemenea la rând, așteptând să-și rupă politic gâtul cel din față, la nevoie contribuind și cu câte un brânci.

Au un Guvern de capete plecate și oportuniști, conceput de către marele cârmaci special pentru a-i satisface toate necesitățile. Un Guvern „coadă de șopârlă”, pe care mai marele PSD l-ar sacrifica fără a clipi pentru a-și salva pielea groasă de reptilă.

Au uriașele mașinării de propagandă și manipulare, proprietăți ale unor indivizi bătuți cu legea, pitite în spatele libertății presei și libertății de exprimare. Au propagandiști lipsiți de scrupule care zilele acestea, depășiți de situație, dau tot mai frecvent rateuri.

Au mașinării care se prefac că manipulează în favoarea noastră, a celor care protestăm în piețe, crezând că nu ne prindem sau că am uitat cine sunt, o altă față a aceleiași mafii.

Au hoți care strigă „Hoții!” la televizor, sperând că vocile acestora le vor acoperi pe cele ale oamenilor care strigă în stradă.

Au parlamentari „ai opoziției” care se dau de gol afișând zâmbete tâmpe în timp ce oamenii din stradă cu greu își mai stăpânesc indignarea. Care flutură foi cu „anticipate” atunci când oamenii cer dreptate. Care fiind la fel de corupți ca și cei împotriva cărora luptă sau pretind că luptă, își închipuie că vor câștiga ei dacă pierde PSD.

Au avocatul lor, plătit din banii poporului ca să apere interesele mafiei.

Au lași care se tem să-și trădeze partidul, dar nu se tem că își trădează țara.

Au trădători și frică de trădători. Unii le vor scaunele, alții, vizionari, vor să își salveze pielea până nu e prea târziu.

Au fanatici, instigatori, indivizi dispuși să le facă toate treburile murdare – „oameni de nădejde și la bine, dar mai ales la greu”.

Au de spus un șir nesfârșit de minciuni și inepții în care, în moduri din ce în ce mai jenante, se încurcă tot mai des.

Au de dat „o sută de lei” în plus, firește că nu de la ei, pentru că istoria se repetă și Ceaușescu n-a murit, și-a lăsat mustață.

Au dispreț: „Protestați împotriva noastră fără să ne fi cerut voie.” Protestatarii sunt „scoși în stradă” sunt „manipulați”, sunt „plătiți”. De fapt, „sunt proști, sunt animale de manevră care nu înțeleg nimic, numai că nu putem spune public asta”. „Nu doar proști, dar și puțini. O mie, cinci mii, vreo șaizeci de mii maxim. Noi scoatem un milion! (Pentru că putem controla mase mari de proști, doar facem asta de trei decenii, fără a lua în calcul și experiența anterioară.)”

Și au amenințări: „Dacă ies și ai noștri iese cu scandal! Vor să iasă, abia îi putem opri.”

Au, din păcate, și mult prea mulți oameni care trăind atât de mulți ani cu acești mafioți nu mai știu că se poate trăi și altfel. Oameni care nu înțeleg încă pentru ce protestăm, dar care, dacă nu șovăim, dacă nu îi abandonăm, până la urmă vor înțelege.

Ce pot obține corupții:

Dacă înving – totul. Putere, bani, posibilitatea de a face ce vor, când vor, sfidând după bunul plac românul de rând fără a mai fi împiedicați de ceva.

Dacă pierd – închisoare, confiscarea averilor obținute ilicit, pensie, muncă la privat „ca fraierii care sunt acum în stradă”.

Ce putem obține noi:

Dacă învingem – în primul rând – libertate. Până la urmă aceasta este marea miză a acestui joc – libertatea noastră. Într-o țară liberă de actualii corupți și în care viitorii corupți se vor teme și vor răspunde în fața legii, posibilitatea de a trăi mai bine, mai aproape de standardele din Vest ar putea deveni ceva palpabil.

Dacă pierdem – o viață cu capul plecat în țara lor sau cine știe câți ani de exil.

*

Textul a apărut și aici: https://republica.ro/zeu-am-trait-toata-viata-in-coruptie-mi-a-spus-tatal-meu-cu-cateva-zile-in-urma-raspunsul-meu

Ce alegem? Continuarea luptei împotriva corupției sau delirul ultranaționalist al celor corupți?

11 decembrie 2016

spectrul-politic-modificatAm scris primul meu text în care îndemnam cetățenii să meargă la vot în 2004, în Adevărul de Cluj, pe vremea când eram student și colaborator al acestui ziar. Nu-mi face plăcere să scriu astfel de articole din cel puțin două motive: În primul rând, pentru că am senzația de inutilitate.

Cel mai probabil, cei care nu intenționează să voteze nu vor fi interesați nici de a citi astfel de texte. În al doilea rând, pentru că nu intenționez să fac parte din corul de propagandiști al vreunui partid și nu vreau nici să fiu confundat cu aceștia.

De când am drept de vot, nu am absentat niciodată de la urne. A vota face parte dintre acele drepturi și obligații fundamentale pe care le are un cetățean. Poate că a spune că votul este esențial democrației nu este suficient. Votul este esențial libertății.

Principalul gând cu care voi merge (și) duminica aceasta la urne este acela că trebuie să acord votul meu luptei împotriva corupției. Partidele care s-au manifestat fățiș apărând corupția s-au autoexclus din start din opțiunile mele de vot. Nu mă pot lăsa păcălit nici de cele care și-au însușit înainte de alegeri un astfel de mesaj, nu am creier de găină pentru a nu înțelege sau a uita modul în care s-au comportat în anii precedenți. În plus, știu să citesc încă din perioada grădiniței, e suficient să arunc o privire peste numele din buletinul de vot pentru a ști ce mi se oferă.

Cel de-al doilea gând cu care merg este acela de a-i vota pe cei mai apropiați de mine în privința valorilor în care cred. Pot trece până într-un anumit punct peste diferențe ideologice, nu voi pune însă în nicio situație ștampila pe un partid cu un discurs extremist. Am scris despre acest lucru pe larg în articolul meu precedent.

La fel ca mulți alți români, pe parcursul timpului am votat ceea ce am considerat a fi răul cel mai mic. Păstrând speranța că lucrurile se vor îmbunătăți, o voi face ori de câte ori este necesar.

Spre deosebire de cei care nu intenționează să se prezinte la urne, îi înțeleg pe cei care se gândesc să dea un vot de protest. Am atins acest subiect și într-un articol publicat acum o lună, la debutul campaniei. Nu doar candidatul, ci și votantul poartă responsabilitatea votului dat.

Votul de protest este cu siguranță mai util decât a nu vota. Când nu te prezinți la urne, mesajul tău pentru politicieni este „nu mă interesează, faceți ce vreți”. Nevotând, pentru politicianul lipsit de scrupule, nu exiști. Votul de protest transmite un altfel de mesaj: „mă interesează ce se întâmplă, știu ce se întâmplă, dar nu îmi meritați niciunul votul.”

E adevărat, tipul acesta de vot nu este delimitat prin lege de votul nul în urma unei erori. Legea se poate însă dezbate și amenda dacă există voința publică necesară. Chiar și în condițiile date, un procent ieșit din comun de voturi nule poate da un anumit tip de mesaj societății și politicului. Pornind de la el, un partid politic receptiv, care are sau lucrează cu profesioniști, își poate ajusta în viitor mesajul, poate aduce schimbări la nivel de leadership, în selecția candidaților etc.

Marea întrebare pentru cei care se gândesc la a vota în acest fel este: E înțelept un asemenea vot în situația în care se află astăzi România?

Rezumată în doar câteva cuvinte, această campanie poate fi descrisă astfel: continuarea luptei împotriva corupției versus delirul ultranaționalist al celor corupți. Cei care nu vor să asiste la victoria corupției și a naționalismului extremist nu își permit luxul de a da voturi nule, la fel cum nu își permit nici să absenteze de la vot.

Unul dintre principalele motive pentru care discursul extremist a fost atât de pregnant în această perioadă este absența culturii politice în rândul românilor, temă care apare obsesiv în articolele mele. Cu cât nivelul de cultură politică este mai mic, cu atât extremismul va prinde mai ușor. Cei mai abili dintre politicienii corupți sunt foarte conștienți de acest lucru și s-au folosit de el atât cât au putut.

Deși nu am date sociologice la îndemână, pot afirma fără a-mi fi teamă că greșesc – numărul celor care au cel puțin cunoștințe elementare despre ideologiile politice este extrem de scăzut chiar și în rândul românilor cu studii superioare. Acest fapt explică nu doar ușurința cu care unele partide propagă mesaje extremiste, ci și vraiștea ideologică din rândul acestora. Să nu uităm faptul că partide majore românești și-au schimbat în anii trecuți fără dureri de cap uneori radical ideologia. Alianțele sau fuziunile greu de explicat ideologic au fost și ele prezentate ca fiind ceva firesc. În ciuda acestui fapt, partidele în culpă nu doar că nu au fost sancționate de către electorat, ba în anumite cazuri au fost chiar răsplătite cu și mai multe voturi.

Cameleonice și iubitoare de traseiști, partidele românești sunt grupări foarte pestrițe ideologic. În același partid pot coexista fără mari probleme conservatori, creștin-democrați, liberali, socialiști, republicani și monarhiști, democrați și neofasciști. Dacă aruncați o privire pe afișele și panourile stradale, peste pliantele primite în poștă sau pe paginile de Facebook ale politicienilor, veți observa candidați „de stânga” care propun măsuri specifice dreptei economice și candidați „de dreapta” care propun măsuri specifice stângii economice. Orice este permis, atât timp când votantul poate fi păcălit. Dacă alegătorii ar cunoaște măcar informații de bază despre ideologii, ar putea detecta cu ușurință puzderia de habarnamiști, impostori, populiști, demagogi și extremiști.

Ideologiile politice sunt cel puțin la fel de relevante astăzi cum au fost întotdeauna. Ele pornesc de la asumpții fundamentale despre natura umană și societate și îndeplinesc 4 funcții esențiale: evaluează ceea se întâmplă în societate, oferă o explicație pentru ceea ce se întâmplă, ajută la poziționarea într-un anumit fel față de ceea ce se întâmplă și trasează o cale de acțiune politică stabilind ceea ce se poate și ceea ce trebuie să se facă. În absența unei ideologii bine definită, nu se poate concepe un program politic coerent, iar în absența unui program coerent o țară nu poate fi bine guvernată.

Graficul publicat împreună cu acest articol înfățișează o interpretare a spectrului politic. Îmi aparține, nu este perfect, l-am creat cu ceva vreme în urmă pentru a-l utiliza în cadrul unui proiect educațional. Axa stânga-dreapta oferă o imagine unidimensională a ideologiilor, una prin intermediul căreia se poate înțelege foarte puțin despre acestea. Scopul introducerii celei de-a doua axe, în cazul de față axa autoritarism – libertarianism, este acela de a oferi o imagine mai clară. De exemplu, poate scoate în evidență diferențe semnificative între ideologii care pe axa stânga-dreapta par apropiate. Cele două axe pot fi substituite cu altele, de pildă axa autoritarism – libertarianism poate fi înlocuită cu social conservator – social liberal, așa cum apare în busola politică realizată cu ocazia fiecărui rând de alegeri de către colegii mei din Cluj.

Graficul realizat de mine și busola colegilor pot fi puncte de plecare în a observa discrepanțele dintre identitățile asumate ale partidelor și discursul lor electoral. Busola este concepută pentru a-i ajuta pe cei care răspund la întrebări să își stabilească poziția vizavi de cea a partidelor în spectrul politic. Astfel de instrumente au numeroase limitări și trebuie luate ca atare.

Cel mai probabil, viitorul ne va obliga să vorbim mult mai mult despre ideologii. Până atunci, sper că informația de mai sus vă va fi folositoare în cazul acestor alegeri. Dincolo de poziția dumneavoastră față de corupție, este important să țineți cont și de valorile pe care le aveți sau nu în comun cu partidul cu care intenționați să votați. Sper eu, nu unul extremist.

P.S. Scriind acest text, am realizat cât de puțin s-a vorbit și cu ocazia acestor alegeri despre candidații independenți. Aceștia sunt nedreptățiți atât în legea electorală, cât și de către media și chiar de către alegători. Este foarte posibil ca unii dintre ei să merite a fi votați.

*

Acest text a fost publicat și aici:

https://republica.ro/ce-alegem-continuarea-luptei-impotriva-coruptiei-sau-delirul-ultranationalist-al-celor-corupti

http://dealulmelcilor.com/2016/12/ce-alegem-continuarea-luptei-impotriva-coruptiei-sau-delirul-ultranationalist-al-celor-corupti/

„Străinii ticăloși împreună cu românii trădători uneltesc împotriva poporului român”. Ideile fasciste din campania electorală românească

11 decembrie 2016

Mussolini And Crowd

Italian dictator Benito Mussolini (1883 – 1945) saluting during a public address. (Photo by Keystone/Getty Images)

În facultate am avut un coleg înalt, subțire, cu o figură întunecată de cioclu. Nu era sociabil și avea rareori intervenții la cursuri și seminarii. Într-o zi, am plecat concomitent spre casă și am intrat în vorbă. Nu-mi aduc bine aminte cum, dar am ajuns foarte repede la o discuție despre unguri și țigani. Am fost mereu relaxat în discuții pe astfel de teme, în anumite situații, precum cea pe care o istorisesc, prea relaxat, astfel că i-am spus un banc. La gluma mea a răspuns foarte serios, explicându-mi ce crede că ar trebui făcut cu maghiarii și romii din țară. Omul nu știa de glumă.

Naționalismul – credința conform căreia oamenii lumii se împart în grupuri distincte numite națiuni – a fost de la apariția sa la sfârșitul secolului XVIII o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, a condus la formarea și apoi la independența a numeroase națiuni printre care și cea română. Pe de altă parte, a contribuit decisiv la războaie soldate cu un număr inimaginabil de victime, culminând cu rolul său decisiv în cazul celor două conflagrații mondiale. În post-globalizare, o cantitate moderată de naționalism este benefică, îndeosebi pentru prezervarea identității și a valorilor specifice oricărei națiuni.

Marea problemă a naționalismului este că se îmbină foarte ușor cu frica și ura. Atunci când se amestecă împreună cu frica sau ura față de străini devine naționalism xenofob. Când se combină cu teama sau dușmănia față de alte națiuni sau popoare devine naționalism șovin. Când xenofobia și șovinismul ating niveluri suficient de ridicate, atunci dau naștere la nenorociri fără egal.

Spre deosebire de ceea ce se întâmplă în această perioadă în cazul altor state de pe mapamond, în România, la prima vedere, naționalismul extremist nu pare a fi o amenințare iminentă. Fără a aprofunda, pot fi identificate cel puțin două motive pentru care nu a luat amploare:

Primul dintre acestea ține de faptul că nu există o grupare și mai ales un lider politic care să exploateze la cote înalte potențialul unui astfel de discurs.

Cel de-al doilea ține de faptul că în România s-a reușit performanța de a decredibiliza orice, până și naționalismul extremist.  Cine a urmărit cu atenție scena politică a ultimilor ani a putut observa că până și extremiștii autohtoni, poate cu excepția câtorva țicniți veritabili, sunt niște impostori.

La o analiză mai atentă însă, se poate observa că se întâmplă totuși ceva pe scena politică românească cel puțin la nivel discursiv, atât în cazul partidelor mici, cât și în cazul partidelor mari. Pe felia de tort electoral alocată naționalismului, cu discursuri variind de la moderat la extremist, se bat în primul rând partidele aflate în jurul pragului de 5% necesar intrării în Parlament: ALDE-ul lui Călin Popescu-Tăriceanu care a înglobat PC-ul „profesorului” Dan Voiculescu, PMP-ul lui Traian Băsescu care a absorbit partidul „interesului național” UNPR al lui Gabriel Oprea, ANR – adică Marian Munteanu și moaștele dezgropate de un avocat a ceea ce a fost cândva PNȚCD  și, distingându-se prin discursul de hazna, PRU sau ceea ce are PSD în fundul curții.

De asemenea, naționalismul apare frecvent ca temă la PNL și PSD, începând cu uzul de ie patriotică, adesea brodată industrial, de exemplu în India. Deși la nivel de partid cele două au avut grijă să se ferească de a-și asuma mesaje extremiste (de exemplu PSD s-a folosit de PRU și de media de partid în acest scop), ambele abundă de indivizi posesori ai unui discurs ușor caracterizabil ca fiind de extremă.

Dacă ar fi vorba doar despre naționalism, fie el unul cu nuanțe extremiste, poate că nu ar fi un motiv major de îngrijorare. Dar este mai mult decât atât. Dacă punem cap la cap o serie de mesaje care predomină în discursul politicienilor români și în media aservită partidelor, putem observa că din cumulul lor reiese o anumită ideologie. Iată-le rezumate și interpretate pe cele care mi s-au părut a fi cele mai revelatoare:

Amenințarea străinilor ticăloși și a trădătorilor supuși acestora. Acest tip de mesaj are ca punct istoric de pornire „nu ne vindem țara” și este folosit în mod deosebit de politicienii care au dat cu capul de lege. Sună cam așa: Străinii ticăloși împreună cu românii trădători uneltesc împotriva poporului român. Nu se știe cu precizie ce vor, dar cu siguranță este foarte rău. Probabil că vor tot, tot ce a mai rămas. Cel mai recent exemplu: evreul ungur miliardar Soros și fiul nelegitim al acestuia făcut cu o unguroaică, pe numele său Dacian Julien Cioloș.

Inamicul istoric extern. În principal rușii. Se știe, fiarele Pământului. Și musulmanii, așijderea. Maghiarii care ne înjunghie ba prin față, ba pe la spate împreună cu rușii. În șoaptă – evreii, firește. Americanii și alți vestici, care țin România la rang de colonie și complotează pentru arestarea liderilor politici patrioți și cinstiți.

Inamicul intern. Cei care dezbină națiunea. Pe de o parte, agenții lui Soros infiltrați în politică, media, societatea civilă. Pe de altă parte, „grupări organizate de elemente incitate, multe dintre ele drogate” care nu se supun voinței de natură divină a politicienilor. Golanii acestor vremuri, „tinerii frumoși și  liberi”, expresie care în orice scop ar fi folosită enervează pe toată lumea.

Poziția privilegiată a bisericii.  România se numără printre puținele locuri din lume unde nu  doar dreapta politică este foarte habotnică, ci și stângă. De fapt, între ele este o veșnică întrecere în făcut cruci și pupat moaște. Nimeni nu trebuie să atenteze la drepturile și interesele bisericii, care sunt sfinte, limitate doar de Dumnezeu. Biserica trebuie să primească mulți, mulți bani, fiindcă Dumnezeu are și El nevoile Sale, iar raiul presupune multe cheltuieli. La schimb, preotul îți spune cu cine trebuie să votezi ca să-ți fie bine pe Pământ și după.

Fundamentalism creștin în detrimentul umanismului secular. Nu vrem diversitate, vrem… uniformitate. Sau uniformizare. Nu vrem. Homosexualii sunt suboameni, nu trebuie să aibă drepturi. Dacă vor căpăta, ne vor invada precum creaturile acelea din Lord of the Rings. Cei care nu au familie nu sunt apți pentru a conduce. Cei care nu cred în ce credem noi, mai devreme sau mai târziu, se vor duce dracului.

Rasismul. Noi albii creștini contra „arăboilor” teroriști, necivilizați, nespălați, inferiori oricum i-ai privi. Nu trebuie primiți în Europa, în niciun caz în România, pentru că sunt un pericol, sunt dușmanul. Nu are importanță că mor copii la porțile Europei,  nu e treaba noastră. Avem destule probleme la noi în țară. De exemplu arabii autohtoni – țiganii – care vin tot de acolo de undeva. Și aceștia ar trebui împachetați și trimiși înapoi de unde au venit.

Cultul tradiției și refuzul modernității.  Orice femeie politician trebuie să aibă cel puțin o ie în garderobă. Și un batic. Ar putea apărea și în protecția muncii pentru politicieni, la secțiunea uniforme obligatorii. Despre tradiții nu trebuie să știi mare lucru: mămăligă, sarmale, mici, toate sunt specialități dacice. Religie, superstiție, zodiac, vrăjitorie merg bine împreună, sunt de la străbuni. Important e să știe electoratul că ești român neaoș sau româncă sadea, iar acesta nu este format din cunoscători fini precum Leșe. Progresul cultural și, adesea, știința, pot fi trecute cu vederea. În plus, provin de la Occidentul destrăbălat și decadent. Atât timp cât nu implică limuzinele germane și telefoanele inteligente, care nu pot lipsi niciunui politician oricât ar fi de negerman sau de neinteligent.

Glorificarea națiunii. Românii noștri sunt deștepți fără egal, au făcut și au dres, au inventat tot, sunt cei mai mari scriitori, cei mai mari sportivi. Uite ce a făcut cutare în America și cutare în Franța. Acasă n-au prea făcut, dar nu fiindcă nu i-am lăsat noi, alții le-au pus piedici. Avem un trecut glorios, toți știm cât de tare i-au bătut Ștefan și Mihai pe turci pe la 1800. Părem noi inferiori pe ici pe colo, dar ne prefacem, istoria a dovedit că suntem superiori.

Dispreț față de idealurile democratice. Zi de zi, la televizor,  vă spunem adevărul și în niciun caz nu facem propagandă și manipulare. Sorosiștii fac! Nu dăm mită electorală, ci ajutor pentru cei nevoiași. Și oricum, nu dăm doar noi, dau și ceilalți pentru că așa e creștinește. Nu plimbăm votanții cu autocarele partidului în ziua alegerilor, asigurăm doar transport public gratuit. Nu vă faceți griji, mașinăria noastră este mai eficientă decât mașinăria celorlalți.

Cultivarea fricii.  Unul dintre mesajele preferate ale politicianului corupt alături de amenințarea străinilor. Dacă ai dubii în privința unui politician, după ce rostește cuvintele „în țară domnește frica”,  poți avea certitudinea că e corupt. Instituțiile statului în frunte cu DNA sunt instrumente de persecuție și chiar tortură. Dacă nu se tem încă,  românii ar trebui să se teamă. Dacă le este frică, atunci să voteze partidul nostru. Partidul nostru le poate înlătura orice frică.

Apărarea corupției.  Politicianul se adresează cetățeanului presupunând că privirea acestuia  este la fel de ageră precum a unei cârtițe care s-a uitat în soare.  „Nu suntem toți neam de hoți!”  „Dacă suntem toți corupți, nimeni nu e!” În Parlament nu se apără unii pe ceilalți, este apărată democrația de justiție.

Superioritatea politicianului asupra omului de rând. În democrație suntem toți egali în drepturi. Numai că soarta ne-a împărțit în două. Politicieni și p… popor. Politicienii au imunitate și privilegii. Poporul are p… politicieni.

Apelul la frustrările cetățenilor. Ei vă taie salariile! Noi nu, noi vi le creștem, așa cum vi le-am crescut și în trecut. Cum adică nu vă amintiți?

Folosirea forței. În Parlament există un deputat  pe nume Eugen Nicolicea (PSD) care a depus de curând un proiect de lege prin intermediul căruia ar urma să se înființeze, spune eminența sa pe model american și francez,  Garda Națională a României, structură de tip militar care va funcționa sub controlul Parlamentului. La nivel de partid, deschizător de drumuri, PRU a înființat „Patrula lui Vlad Țepeș”, faza incipientă a falangei Reich-ului celor o mie de ani de hoție. Poate că ați râs, însă poate fi foarte dificil să râzi în timp ce mănânci bătaie.

Nu știu dacă v-am amuzat sau nu. Eu mă recunosc vinovat, am râs uneori pe parcursul campaniei deși poate nu trebuia să râd. Nu trebuia să râd pentru că toate elementele de mai sus compun o ideologie care se numește fascism. Fie că ați observat, fie că nu, politica românească duhnește de aberații precum cele de mai sus. De acord, o parte dintre ele pot fi puse pe seama populismului de doi lei, a demagogiei sau prostiei.  Da, poate că pe alocuri am forțat nota pentru a face textul mai citibil. Însă, fără nici un dubiu, există potențialul politic și apetență în rândul populației pentru fascism. Lipsesc, deocamdată, doar politicienii care să nu știe de glumă.

Am vorbit în acest text despre naționalism, ultranaționalism și fascism fără a aduce în discuție noțiunea de patriotism. În încheiere, vreau să explic de ce, pornind de la o întrebare: Ce înseamnă pentru dumneavoastră a fi patriot?

Să te mândrești cu reușitele altora, cu o istorie în parte adevărată, în parte omisivă sau mincinoasă, cu mitul inferiorității superioare a poporului român? Să-i urăști pe conaționalii de alte etnii sau pe străinii de care poate ne leagă mai multe rele decât bune?

Pentru mine patriotismul înseamnă a trata avuția publică, patrimoniul național, ceea ce ne aparține nouă tuturor românilor, cu aceeași grijă cu care ne tratăm bunurile personale. Mai mult decât atât, mult mai mult decât atât, pentru mine a fi patriot înseamnă a-ți iubi cu bune și cu rele compatrioții.

La ce politician ați observat dumneavoastră, începând cu președinții Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis și  toți prim-miniștrii pe care i-a avut România din 1990 încoace patriotism conform interpretării de mai sus?

Să-i lăsăm la o parte pe politicieni. La cât de multă ură există între români, lipsă de respect și delăsare putem pronunța „patriotism” fără a ne fi măcar puțin rușine? Eu, nu.

*

Acest text a fost publicat și aici:

https://republica.ro/zstrainii-ticalosi-impreuna-cu-romanii-tradatori-uneltesc-impotriva-poporului-roman-ideile-fasciste-din

http://dealulmelcilor.com/2016/12/strainii-ticalosi-impreuna-cu-romanii-tradatori-uneltesc-impotriva-poporului-roman-ideile-fasciste-din-campania-electorala-romaneasca/

Efectul Trump

17 noiembrie 2016

a5cc5e7151ca878c9a894d7cee17bf514eba4840

(Foto Guliver/Getty Images)

Omenirea este un veșnic copil de grădiniță. Are o memorie și o atenție de scurtă durată, o rațiune foarte limitată, din când în când mai face pe ea. Dacă cineva îi spune ceva ce nu vrea să audă, își bagă degețelele în urechi și cântă un cântecel.

Nevenindu-i să creadă că americanii l-au ales președinte pe Donald Trump,  de câteva zile plânge cu un ochi și râde cu celălalt.  Firi dintre cele mai sensibile, românii înclină către jale, fiind, la fel ca întotdeauna pe parcursul istoriei, mult prea atașați de soarta marilor popoare.

Cei care nu sunt copleșiți de sughițuri se pot întreba de ce au votat americanii în acest fel. Pot încerca să identifice cauzele profunde care i-au netezit candidatului republican drumul către Casa Albă și, eventual, aspectele „tehnice” care i-au permis acestuia să câștige. Separându-se de cei care prevestesc sfârșitul lumii, pot examina ce reprezintă și ce nu reprezintă motiv de îngrijorare.

Acestea sunt și obiectivele mele într-o scurtă analiză scrisă la rece, câteva zile după aflarea deznodământului acestor alegeri.

Președintele Trump este în primul rând rezultatul corupției, lăcomiei, prostiei și îngâmfării elitelor care conduc SUA. Corupția și lăcomia sunt cele care au ținut americanul de rând în mizerie și întuneric, până când, pentru cel puțin o parte a populației, s-au atins limitele suportabilității. Prostia acestor elite a adâncit și mai mult falia dintre ele și omul obișnuit. Poate cel mai grăitor exemplu în acest sens este cel al corectitudinii politice care a întrecut orice limite, devenind nu doar o formă de cenzură și de control la nivel de exprimare, ci și la nivel de gândire. Îngâmfarea este cea care a dus atât la desconsiderarea populației, cât și subestimarea lui Trump, permițându-i acestuia să-și învingă treptat competiția până la vârful sistemului.

În al doilea rând,  Președintele Trump este rezultatul nivelului scăzut de educație și, în mod deosebit, educație politică în rândul majorității americanilor. La fel ca și românul obișnuit, americanul de rând a fost ținut, mai mult sau mai puțin intenționat, așa cum afirmam și mai sus, într-o stare în care să înțeleagă cât mai puțin. În timp însă, mulți americani au  realizat că sistemul despre care li s-a spus mereu că funcționează în beneficiul lor este mai curând opusul și au devenit din ce în ce mai hotărâți împotriva acestui sistem. Înzestrați doar cu o spoială de cultură politică, nu au fost capabili însă de a face diferența între ceea ce îi poate salva și ceva ce are toate șansele să îi arunce și mai adânc în mizerie.  Drept urmare, au votat Trump.

În al treilea rând, Președintele Trump este rezultatul voinței elitelor americane antisistem.  Nu, pe Donald Trump nu l-au votat doar proștii din America, așa cum mulți proști din România par a fi convinși. Mulți oameni inteligenți și pregătiți l-au votat, de exemplu, pentru că l-au considerat mai ușor de supravegheat și de ținut în frâu decât mult mai „iubita” de către sistem Hillary Clinton. Dacă au avut sau nu dreptate rămâne de văzut.

Deși Donald Trump are o serie de calități care nu-i pot fi negate, ascensiunea și victoria sa se datorează cel puțin în egală măsură adversarilor săi. Nici republicanii, nici democrații (cu excepția lui Bernie Sanders) nu au fost capabili să trimită în competiția pentru funcția supremă în stat candidați demni de Casa Albă. Campania făcută de către Hillary Clinton și echipa ei ar putea fi introdusă în viitoarele manuale de științe politice la secțiunea: cum poți da greș într-o cursă electorală. Un personaj bidimensional, extrem de ușor de asociat cu sistemul corupt,  pe care a stat lipit în permanență abțibildul „FAKE” (fals), candidata democraților a fost capabilă să comunice cu electoratul american doar prin intermediul unor clișee corecte politic, reproduse cu o abilitate asemănătoare unui copil de școală primară.

Într-o bătălie dominată de ipocrizie și minciună, Donald Trump nu putea să iasă decât în avantaj mulțumită calităților sale native și stăpânirii la cel mai înalt nivel a comunicării de tip teleshopping. Campania murdară, în care nu s-a pus nicidecum accentul pe proiecte ci pe lovituri între picioare, activitatea neîncetată de propagandă și manipulare îndeosebi în sprijinul lui Clinton a mijloacelor de informare controlate politic, toate acestea l-au favorizat până la urmă pe Trump, întărindu-i acestuia imaginea de unul contra toți, de om contra sistem.

În timp ce exploatarea ignoranței, rasismului, xenofobiei, fanatismului religios, misoginismului caracteristice unei părți mult prea mari a populației americane i-a adus voturi dar s-a întors și împotriva sa, mesajul antisistem a fost utilizat de către Trump cu maximă eficiență: „Mișcarea noastră are ca obiectiv înlocuirea unui establishment politic eșuat și corupt cu un nou guvern controlat de către voi, poporul american” spune candidatul republican la începutul unui discurs excepțional, cu care ar fi putut câștiga alegeri oriunde în lume.

Ce va face și ce nu va face Președintele Donald Trump în următorii patru ani pot spune cu precizie doar cititorii în stele, foarte numeroși zilele acestea din câte se poate observa.

Oricine a urmărit cu atenție întreaga campanie începând cu alegerile primare republicane a putut constata că Trump nu este nicidecum un prost, ci, dimpotrivă, un individ deosebit de inteligent și abil politic. De asemenea, omul de afaceri devenit politician a demonstrat pe tot parcursul campaniei că are o mentalitate de învingător. Această atitudine îl va ajuta foarte mult atât în impunerea proiectelor interne, cât și în politica externă. Cu certitudine, nu va fi pentru nimeni un adversar facil.

Trump, astăzi în vârstă de 70 de ani, a fost toată viața sa un businessman. Cel mai probabil, va gândi politica externă a țării sale tot ca un om de afaceri. Dincolo de afirmațiile sale bombastice, experiența acumulată pe parcursul vieții îl va determina să urmărească interese globale ale SUA cu aceeași tenacitate cu care și-a construit propria imagine și imperiul financiar. Aceeași experiență îl va face deschis la negociere, dar și dispus să sacrifice pioni pentru câștiguri mai mari. Și dacă am adus vorba despre pioni, pentru micii aliați precum România, cel mai probabil va oferi cel puțin aceleași garanții ca și până acum, însă, ajustând prețul în funcție de contextul intern și internațional.

Greu de spus dacă Trump își iubește într-adevăr țara așa cum a afirmat de nenumărate ori. Mult mai observabil este însă faptul că își iubește propria legendă. De aceea, se poate presupune că ambițiile sale politice nu se vor limita doar la un al doilea mandat. Narcisismul său nemăsurat este principalul indicator al faptului că își dorește să rămână în istorie ca un mare președinte.

Și mai greu de spus este în ce crede și în ce nu crede dintre lucrurile pe care le-a afirmat pe parcursul campaniei.  Ceea ce a demonstrat însă este că poate fi foarte adaptabil în funcție de interesele pe care le urmărește.

Principala îngrijorare legată de noul președinte al SUA ar trebui să fie aceea că acesta nu crede tocmai în obiectivul principal pentru care a fost votat – și anume – înlocuirea establishmentului politic eșuat și corupt cu unul în serviciul poporului american.  Dacă va sprijini sau chiar întări în interes personal sistemul împotriva căruia a promis să lupte,  va deveni un personaj mai periculos pentru SUA și întreaga lume decât dacă ar duce la îndeplinire toate neroziile pe care le-a susținut în campanie.

Dincolo de personajul vremelnic care o conduce, cele mai mari îngrijorări ar trebui să provină din vulnerabilitățile și neajunsurile democrației americane. Depărtarea din ce în ce mai mare a politicului de cetățeni, adâncirea faliilor din societatea americană, numeroasele probleme economice și sociale care nu-și găsesc rezolvarea, amenințările de pe scena internațională – la care s-ar adăuga mandatul unui președinte care să agraveze și mai mult lucrurile – ar putea aduce aproape de colaps cea mai puternică democrație a lumii.

Mai mult decât atât, aproape toate aceste vulnerabilități și neajunsuri se regăsesc în cazul tuturor celorlalte democrații de pe Glob, foarte multe dintre acestea neavând  mecanisme de protecție la nivelul celor ale democrației americane. Prin modul în care a abordat aceste alegeri, Trump a deschis deja larg (și) porțile extremismului în întreaga lume. Mai rămâne ca prin acțiunile sale în calitate de președinte să îi încurajeze sau întărâte și mai mult pe toți nebunii lumii, într-o renaștere a extremismului la nivel global. Acesta ar putea intra în istorie ca „efectul Trump”.

Este momentul ca omenirea să-și scoată degetele din urechi. Dacă nu-și va asuma sau nu va reveni la o serie de valori fundamentale, pornind de la respectul față de ființa umană, atunci viitorul ei va fi în pericol așa cum nu a mai fost niciodată.

*

P.S. Dincolo de ce se întâmplă cu marile puteri ale lumii sau între acestea, statele mici precum România și Moldova au puterea de a hotărî în privința propriului destin. În ciuda rezultatului alegerilor de ieri, cetățenilor Moldovei nu li s-au închis porțile Europei Mari. Cât despre cetățenii României, pe 11 decembrie avem șansa de a vota nu doar pentru o Românie liberă de corupție, ci și pentru o Europă mai puternică. În afara Europei nu ne așteaptă nimic bun.

*

Acest text a apărut și aici:

https://republica.ro/presedintele-trump-este-in-primul-rand-rezultatul-coruptiei-lacomiei-prostiei-si-ingamfarii-elitelor-care

http://dealulmelcilor.com/2016/11/efectul-trump/

România nu poate fi salvată de o mână de oameni

7 noiembrie 2016

1524140_10203558401705836_4911187384044987012_o„Sanjûrô este un ronin, un samurai care nu aparține unui clan. În 1860, la sfârșitul shogunatului Tokugawa, acesta hoinărește prin Japonia, câștigându-și existența de la o zi la alta. Ajuns într-un orășel sărac, ruinat de lupta dintre două clanuri de bandiți, acesta are de ales între a-și continua drumul, a se alătura unuia dintre clanuri sau a lupta împotriva bandiților pentru a elibera orașul.”

Cu aceste cuvinte am început, cu doi ani și jumătate în urmă, fiecare primă întâlnire avută cu elevii câtorva colegii din Brașov, în cadrul unui proiect de cultură politică pe care l-am desfășurat pe cont propriu. Le-am povestit tinerilor despre personajul principal al filmelor Yôjinbô(1961) și Tsubaki Sanjûrô (1962) de Akira Kurosawa, în încercarea de a-i convinge să nu rămână indiferenți la ceea ce se întâmplă în societatea în care trăiesc. Cu același scop scriu și acest text.

Treizecideani (traducerea lui Sanjûrô) este un român. Îl poate chema Douăzecideani sau Șaptezecideani, nu contează. În 2016, trăiește într-o țară săracă și înapoiată, ruinată de clanuri de bandiți. Are de ales între a pleca într-o altă țară, a trăi pentru tot restul vieții sale ca o victimă, a se alătura unuia dintre clanuri sau a lupta împotriva bandiților pentru a se elibera și a elibera țara în care trăiește.

Îmi este greu să îmi imaginez că mai există astăzi mulți oameni în România care să se îndoiască de faptul că țara aceasta s-a aflat în toți acești ani de așa-zisă democrație pe mâna unor clanuri de bandiți. Clanuri care uneori s-au luptat între ele pentru supremație, alteori, când și-au simțit amenințate interesele, și-au dat mâna spre binele lor comun. Oriunde doi români discută politică, poți afla câte ceva despre „hoții din politică” și despre „cum a fost furată această țară”. În ciuda acestei conștientizări cvasiunanime, majoritatea locuitorilor acestei țări par a fi cel puțin resemnați cu viața pe care sunt nevoiți să o trăiască.

PSD, PNL, ALDE, PMP, PRU, UDMR – toate aceste partide au reprezentat și reprezintă cumulul intereselor meschine ale acestor clanuri. Sunt aceiași indivizi sau cel puțin același tip de indivizi de 26 de ani încoace, combinați în vechi sau noi șerpării aflate într-o nesfârșită orgie. „Rechizitoriul” nu ar încăpea în Biblioteca Națională, oricine a trăit în România în ultimele decenii ar putea contribui lejer cu zeci sau sute de pagini despre fărădelegile comise.

Doi colegi „contributori”, Sebastian Burduja și Alin Iliescu, au explicat foarte bine într-un text publicat zilele trecute cum partidele menționate mai sus iau și cu ocazia acestor alegeri votanții drept proști, inserând șmecherește în liste electorale câteva nume respectabile, doar pentru a ascunde în spatele acestora puzderia de personaje dezagreabile. Au explicat, de asemenea, cum aceste alegeri au fost în mare parte „rezolvate” prin revizuirea legii electorale în așa fel încât să servească cât mai bine intereselor de partid. Florin Negruțiu a scris despre pomana electorală, tradiționala flegmă pe fața oamenilor onești care au muncit și muncesc în această țară. Toate acestea procedează un Parlament și mai odios decât cel pe care România îl are astăzi. Unul în care, va trebui să mă credeți pe cuvânt deocamdată, multe dintre personajele noi, aparținând în mare parte generației mele, ne vor face să ne fie dor de Oprea sau Hrebenciuc.

Nu mă număr printre cei care își doresc ca anumite personaje politice „să crape” din punct de vedere fizic. Însă îmi doresc foarte mult să văd partidele și politicienii care au ținut țara aceasta în întuneric pe parcursul întregii mele vieți crăpând din punct de vedere politic. DNA și celelalte instituții similare ale statului au rolul de a combate corupția din punct de vedere juridic. Din punct de vedere politic, combaterea corupției nu poate aparține altcuiva decât cetățenilor. De aceea, trecând peste orice i-ar putea separa, oamenii cinstiți din această țară trebuie să aibă ca principal obiectiv înlăturarea definitivă a acestor clanuri de bandiți de la putere. Până când acest lucru se va întâmpla, România nu va avea viitor. Nu va fi mai bine în spitale, nu va fi mai bine în școli, statul nu-și va trata altfel cetățenii, nu vor exista condiții de muncă mai bune decât acum, nu va exista infrastructură mai bună, România nu va face față problemelor interne și amenințărilor externe, pe scurt – nu se va trăi mai bine în această țară.

De fiecare dată când port o astfel de discuție cu cineva, mă întreabă ce se poate face.

Putem să nu mai votăm aceste partide. Continuând a alege între ele cu iluzia că unul ar fi mai puțin murdar decât celelalte nu ne va duce într-o situație diferită de cea în care ne aflăm astăzi.

Fiecare dintre noi poate contribui la procesul de educare politică, fără de care nu putem avea nicio speranță de mai bine. Stă în puterea fiecăruia a vorbi cu cei apropiați – părinți, bunici, prieteni, colegi – explicându-le de ce aceste grupuri nu trebuie să mai ajungă la putere. E un proces anevoios, dar în timp și cu suficientă răbdare, din ce în ce mai mulți oameni vor înțelege și nu-i vor mai gira politic aceeași indivizi corupți.

Dacă vrem să scăpăm de ei, trebuie să mergem la vot! Nu doar la finalul acestui an, de fiecare dată. Așa cum sunt ele, atât cât poate oferi România, alternative există iar oferta are tot potențialul de a se îmbunătăți în viitor. USR, alte formațiuni noi sau independenți, lăsându-i la o parte pe extremiști, printre aceștia există politicieni necompromiși care merită șansa de a demonstra ce pot să facă.

Mă aștept ca, după ce am scris aceste cuvinte, să se găsească persoane care să mă acuze: „Aha, deci asta faci de fapt, propagandă ascunsă pentru USR!” Ei bine, nu am nicio dorință să fac, principalul argument fiind acela că nu m-au convins nici pe mine. A vota USR doar pentru a le lua bandiților consacrați fotoliul de sub fund nu este sau cel puțin nu ar trebui să fie pentru nimeni o condiție suficientă. Noii politicieni mai au o lună pentru a demonstra că sunt mai mult decât răul cel mai mic, că sunt cu adevărat o alternativă.

Nu pot garanta că USR nu este și, mai ales, că nu se va transforma la rândul său într-un clan de bandiți. Însă, în timp ce în cazul USR nu poate fi exclusă în totalitate posibilitatea, în cazul partidelor menționate mai sus există certitudinea.

Cei care până în 11 decembrie nu vor identifica pe nimeni care să îi reprezinte în Parlament, pot lua cu ei un pix, desena pe prima foaie goală un chenar, scrie în interior „Niciunul” și să aplice ștampila peste. De acord, votul de protest nu rezolvă nicidecum problema, dar măcar astfel, până când noi alternative politice vor apărea la orizont, până când legea electorală va fi din nou amendată (dacă nu se poate altfel atunci sub presiunea străzii, servind de această dată interesele cetățenilor), am avea un anumit tip de evidență și, poate, un punct de plecare pentru cei care încă ezită să se implice în politică.

Afirm cu fiecare ocazie, drepturile și îndatoririle cetățenilor trăitori în democrație nu încep și nu se termină cu actul de a vota. Atunci când se rezumă doar la atât sau nici măcar la atât, foarte curând acei cetățeni nu vor mai trăi în libertate. Petiționarea, urmărirea îndeaproape a activității aleșilor, protestul se numără printre instrumentele democratice pe care oamenii le au la îndemână pentru a-și apăra drepturile. Un mandat parlamentar sau de orice alt fel nu trebuie să țină obligatoriu 4 ani. Cetățenii pot solicita demisii și alegeri anticipate atunci când politicienii calcă în picioare încrederea care le-a fost acordată. O sută de mii de oameni în stradă uniți în spatele unei idei pot schimba destinul unei țări.

România nu poate fi salvată de unul sau de o mână de indivizi, la fel cum nu poate fi nici dusă în prăpastie de unul sau de o mână de indivizi. Viitorul acestei țări se află în mâinile fiecăruia dintre cetățenii săi.

*

Acest text a apărut şi aici:

https://republica.ro/romania-nu-poate-fi-salvata-de-o-mana-de-oameni

http://dealulmelcilor.com/2016/11/15880/