Custodes
Împreună cu Mihai Tatu, începem de astăzi o serie de convorbiri (podcast) pe subiecte politice. Vă invit să ne ascultați și, dacă merită, like, subscribe, share.
Mottoul seriei este „Quis custodiet ipsos custodes?” – „Cine îi va păzi pe paznici?”
Podcast Litera 9 – Custodes ep. 1 – Criza guvernamentală septembrie 2021
„300 de parlamentari”, un exemplu de populism. Ce garanții există că un număr mai mic de parlamentari ar duce la „o relație mai bună între aceștia și cetățeni”?
1. Sunteți de acord cu trecerea la un Parlament unicameral în România?
2. Sunteți de acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane?
Aceste două întrebări au fost adresate românilor cu ocazia referendumului consultativ organizat la finalul anului 2009. De atunci, sunt reluate ca promisiuni în campaniile electorale.
Cum ați răspuns sau cum răspundeți la ele? Îmi puteți explica, vă rog, de ce sunteți de acord sau de ce sunteți împotrivă? Care sunt argumentele dumneavoastră?
Câți parlamentari are România în acest moment? Câți senatori și câți deputați? Cum stabilim care este numărul optim de reprezentanți pe care trebuie să-l aibă un stat democratic la un anumit moment? Care este numărul optim de parlamentari pe care trebuie să-l aibă România? Cum stă țara noastră în comparație cu alte state democratice la numărul de parlamentari și în privința raportului parlamentari/populație? De ce 300 de parlamentari și nu o altă cifră? De ce nu 500, 350, 200, 100 sau 50? Ce este aceea „normă de reprezentare”? Care este norma de reprezentare în acest moment în România? 1 deputat la 73.000 de locuitori și 1 senator la 168.000 de locuitori este prea mult sau prea puțin pentru ca populația să fie corect reprezentată în diversitatea ei? Un parlament mai bun depinde mai mult de numărul sau de calitatea parlamentarilor? Sistem „unicameral” sau „bicameral”? Ce înseamnă, care sunt avantajele și care sunt dezavantajele unuia sau altuia dintre cele două sisteme?
Ce credeți, câți români pot răspunde în cunoștință de cauză la aceste întrebări? Dar dintre politicieni, de exemplu cei deveniți acum senatori și deputați, câți credeți că pot oferi răspunsuri avizate? Înjurați-mă dacă așa simțiți, dar apoi testați. Adresați câteva dintre întrebările mai dificile de mai sus parlamentarilor pe care i-ați votat.
Aș putea scrie în continuare un text lung și tehnic pe această temă fără a mă deranja dacă ar fi foarte puțin citit. Dar nu acesta îmi este obiectivul. Ceea ce vreau să vă arăt este cât de prezente sunt populismul și demagogia, alături de superficialitatea în gândire, chiar și în zonele mai curate ale politicului și ale societății românești.
Traian Băsescu a inițiat acel referendum consultativ în toamna anului 2009 știind foarte bine că va constitui un avantaj major în alegerile prezidențiale. Cunoștea foarte bine sentimentele cetățenilor față de parlamentari, faptul că larga majoritate a populației nu are nici măcar cunoștințe elementare despre subiect, că politicienii vor putea ignora rezultatul fără consecințe majore iar subiectul va putea fi reutilizat în viitor ca armă politică. A fost o mișcare politică specifică unui politician foarte abil, dar și foarte cinic.
Cu ocazia alegerilor de anul acesta, vechi demagogi dar și politicieni poate bine intenționați au reluat subiectul fără a da însă semne de chibzuință.
Iată ce afirmă un partid politic*:
„Românii au decis în mod constituțional, prin referendum, necesitatea limitării numărului de parlamentari la 300. Scăderea numărului de parlamentari nu presupune o mai slabă reprezentare a cetățenilor, ci, dimpotrivă, forțarea partidelor să trimită în Parlament cei mai competenți membri, renunțând la punerea pe locuri eligibile a unor candidați doar ca răsplată pentru activitatea din partid, urmând ca aceștia să ocupe un fotoliu cald pentru următorii patru ani.”
Așa o fi? Dacă un deputat va reprezenta 101.000 locuitori (în loc de 73.000) și un senator 203.000 de locuitori (față de 168.000), reprezentarea nu va fi „mai slabă”? Cât despre „forțarea partidelor de a trimite oamenii cei mai competenți”, așa ați observat că au funcționat lucrurile în ultimii 30 de ani? Sau că mai marii politicii își asigură de fiecare dată locurile (lor și/sau apropiaților), urmați de cei care cotizează mai mult sau de cei care sunt mai fideli partidelor?
Au folosit oare politicienii vreo formulă matematică indicată în literatura de specialitate pentru a ajunge sau a verifica dacă 300 de parlamentari este cifra dezirabilă? Oare i-au citit pe Rein Taagepera sau pe Kristof Jacobs și Simon Otjes? Dacă da, sunt de acord sau nu cu aplicarea criteriului rădăcinii cubice a populației? Eu am mari îndoieli că au habar despre asemenea lucruri.
În alt loc, aceeași formațiune politică scrie:
„Bugetul parlamentului a crescut în fiecare an. Din 2015 și până acum, statul român a dublat cheltuielile cu parlamentul. De la 341 de milioane de lei în 2015, la 687 de milioane de lei în 2020.
300 de parlamentari înseamnă să avem 200 de deputați și 100 de senatori în cele două camere ale parlamentului.
Scăderea cheltuielilor cu parlamentul.
O relație mai bună între cetățeni și parlamentari.”
Un alt partid comunica în campanie potențialilor votanți:
„Referendumul a fost propus de președintele Traian Băsescu pe 24 septembrie 2009 și a avut două motive:
Eficientizarea Parlamentului și reducerea cheltuielilor (aproximativ 50.000 euro/mandat/fiecare parlamentar);
Oponența parlamentarilor față de reformarea Constituției, deși aceștia promiseseră că o vor face și în 2004, și în 2008, la alegerile parlamentare;”
și
„Au trecut 11 ani de la referendumul pentru 300 de parlamentari și niciun partid, în afara Partidului X (nostru), nu a fost interesat să pună în aplicare voința poporului.”
*Nu dau intenționat numele partidelor pentru a limita subiectivismul unora dintre cititori.
Să luăm afirmațiile pe rând:
Și-au pus oare politicienii de mai sus întrebarea ce „efecte secundare” va genera creșterea numărului de voturi necesar unui candidat pentru a intra în Parlament? Ar putea această creștere avantaja partidele mari și dezavantaja partidele mici și candidații independenți?
Cum s-a ajuns de la 300 de membri într-un parlament unicameral, la 200 de deputați și 100 de senatori? Este oare același lucru? (Vă asigur că nu.) Dacă găsiți o explicație oferită de vreun politician, vă rog să-mi dați și mie să citesc!
Au făcut oare vreo simulare care să garanteze scăderea „cheltuielilor cu Parlamentul”? În urma scăderii numărului de parlamentari, ar putea, de exemplu, crește bugetul individual alocat fiecăruia dintre cei 300 „rămași”? Ce s-ar întâmpla cu celelalte cheltuieli, de exemplu cele ce țin de suportul administrativ? Ar afecta această scădere calitatea procesului legislativ? Merită sacrificat plusul de reprezentativitate pentru o diminuare (poate nesemnificativă) a costurilor?
Ce garanții există că un număr mai mic de parlamentari ar duce la: „O relație mai bună între cetățeni și parlamentari”? Competitivitatea mai mare poate? A testat cineva o asemenea ipoteză?
Cât despre parlamentul unicameral, ce s-a întâmplat cu el? Aceiași politicieni afirmau deunăzi că pe moment au cam renunțat la el pentru că ar presupune o intervenție asupra Constituției. În lipsa unei majorități parlamentare care să susțină cu adevărat limitarea numărului la 300, vor putea spune mai târziu că nici reducerea numărului nu a fost posibilă. Vor avea, astfel, un subiect de refolosit cu ocazia viitoarelor alegeri.
Stabilirea numărului de parlamentari și alegerea formei pe care să o îmbrace Parlamentul sunt un exemplu de subiect care necesită o dezbatere foarte serioasă, concursul specialiștilor în domeniu fiind obligatoriu (spre exemplu, în 2008 s-a redactat Raportul Stanomir, un pas în acest sens). Dacă în urma acestor dezbateri, România ar opta în cunoștință de cauză pentru reducerea numărului de parlamentari și trecerea la un legislativ unicameral, am vorbi despre o abordare responsabilă. Referendumul consultativ pe un asemenea subiect poate avea o noimă doar în eventualitatea în care populația a atins un nivel ridicat de educație politică. În cazul României, din păcate, nici nu poate fi vorba de așa ceva în acest moment (și cu atât mai puțin acum 11 ani). În privința politicienilor, dacă ar fi ambele prezente, cinstea și profesionalismul i-ar obliga la un alt mod de a face campanie și, mai ales, la un alt mod de a face reformă.
Textul acesta este însă destinat în primul rând cetățenilor: Vă rog, treceți fiecare subiect prin filtrul gândirii, indiferent dacă vine de la politicienii dumneavoastră preferați sau de la cei pe care îi detestați. Să nu (re)trăim vremuri ale somnului rațiunii!
*
Acest text a fost publicat și aici:
Întreaga clasă politică eșuează în a mai convinge
Lui Ștefan Cociodar i-am cerut un punct de vedere și după alegerile locale de anul acesta. Dacă vreți să vă reamintiți ce spunea atunci, citiți articolul Locale 2020 cu Ștefan Cociodar. Ar fi bine ca noi, alegătorii, să conștientizăm în primul rând cât de mult impact are asupra vieților noastre dacă ne prezentăm sau nu la urne.
Acum că s-au încheiat și alegerile parlamentare, am revenit și l-am invitat din nou la un punct de vedere, pe care îl puteți citi în continuare.
Punctul meu de vedere cu privire la alegerile parlamentare îl regăsiți în articolul Rezultatul alegerilor parlamentare de anul acesta arată o Românie care nu nu a învățat nimic din istoria politică și care a făcut un pas către trecut.
Dacă ar trebui să aleg un simbol al lipsei de educație și al prostului gust, aș alege plasticul acela negru aurit din care erau făcute odinioară multe obiecte foarte ieftine. Plastic aurit este partidul acesta „AUR”, o grupare care duce mai departe moștenirea abjectă a PRM și PP-DD. Am evitat intenționat să-i menționez măcar până acum, deși îi urmăresc cu atenție de multă vreme. La ei făceam referire în textul despre impostură publicat în Republica zilele trecute, în paragraful despre PMP.
Cine se ocupă de domeniul acesta și abia ieri a băgat în seamă AUR, poate ar fi mai bine să se ocupe de altceva. Eu am mers pe mâna lui Ponta și a lui Băsescu. Oameni politici cu foarte multă experiență, ambii au observat corect și au adresat din timp mesaje alegătorilor care au votat AUR. Mă așteptam să convingă în proporție mai mare și AUR să fie la limită, puțin sub prag. Îmi recunosc și subiectivitatea.
Prezența la vot este în general foarte greu de estimat. Procentul de oameni care afirmă în sondaje că vor vota este de fiecare dată mult mai mare decât în realitate. De asemenea, oamenii stigmatizați pentru opțiunile lor ideologice/electorale au tendința să își ascundă intenția de vot. Nu vă pripiți să dați vina pe realizatorii sondajelor pe baza opiniilor unor indivizi care habar nu au despre ce vorbesc.
Mai este un lucru de punctat aici: Politicienii care se bucură de rezultate la o asemenea prezență și într-un asemenea deznodământ sunt lipsiți de profunzime și bun simț. Aviz celor de la USR PLUS Brașov, care au reacționat într-un mod nepotrivit azi-noapte. (Nu e vorba doar de reacție, ci de atitudinea care a generat-o.)
Tendința este mondială, ne-am aliniat și noi. Plastic aurit trimit și celelalte partide în Parlament, nu doar AUR. Ochiometric, s-ar putea să fie mai mulți neoceaușiști cu biserică în viitorul Parlament decât oameni înclinați spre reformă și progres. Dacă se dovedește a fi așa, mai toate reformele de substanță vor mai sta în cui cel puțin alți 4 ani. Bine, mai puțin treaba cu hoția, pe aceea o rezolvă USR PLUS (mai ales că și-au „dublat scorul” din 2016), de acum nu va mai fi picioruș de hoț în țară.
Alături de câțiva care se vor ridica la înălțime, USR PLUS va trimite în Parlament o serie de oameni politici foarte slabi și neexperimentați. Așa au decis, în ciuda insistențelor din exterior. De asemenea, plecând de la rezultatele parțiale de la momentul la care scriu, o vor face pe baza unui număr similar de voturi cu cel înregistrat acum 4 ani! În 2016, USR a primit 625.154 voturi pentru Camera Deputaților și 629.375 pentru Senat. Momentan, USR PLUS are 643.238 voturi la Camera Deputaților și 664.347 voturi la Senat. Procentul obținut este mai mare pentru că prezența a fost simțitor mai mică.
PSD și PNL (partide care au fiecare în aliaj un procent semnificativ de AUR) au primit mai puține voturi decât în 2016. În cazul PSD, este vorba de milioane de voturi pierdute!
PNL și-a asumat guvernarea într-o situație extrem de dificilă. Cu bune și cu rele, corupți și incompetenți cum îi știm, cred că sunt cei mai îndreptățiți să continue guvernarea. Firește, în alianță cu USR PLUS și cine va mai fi nevoie.
Presupun că a devenit evident pentru foarte mulți faptul că Președintele Iohannis va fi nevoit să forțeze lucrurile, un potențial nou guvern condus de PNL având și optimist o susținere parlamentară foarte firavă. Pentru PNL și USR PLUS ar fi fost de ajutor să intre în Parlament PMP, care este în momentul la care vorbim puțin sub prag.
Într-o astfel de configurație parlamentară, va fi foarte dificil să se facă reformă, așa cum am menționat și mai sus. Este rezultatul acțiunii sau inacțiunii românilor în ansamblu, nu doar al politicienilor.
Partidele capitalizează foarte puțin pe baza calităților sau meritelor politicienilor din care sunt alcătuite. Ar trebui să le fie destul de clar politicienilor faptul că întreaga clasă politică eșuează în a mai convinge. Pe de altă parte, o cercetare ne-ar arăta cât de puțin știu alegătorii despre candidații pe care i-au votat. La 32% prezență, punându-i în paranteză pe votanții conștiincioși, care votează indiferent cât de nemulțumitoare e oferta, votul a fost foarte ideologizat și polarizat, fără însă a avea și profunzime.
Acolo unde un partid sau altul a înregistrat rezultate bune (de exemplu USR PLUS în Brașov), observ că politicienii nu înțeleg căror factori se datorează aceste reușite. Rareori este vorba de meritele personale ale politicienilor și felul cum au desfășurat campania, mult mai frecvent este vorba de un complex de împrejurări specific comunității locale respective (sau diasporei respective).
Ar mai fi un lucru de adăugat, mulți votanți cu înclinații ideologice în această direcție nu auziseră de AUR până acum. Dacă își joacă bine cărțile și îi conving pe aceștia alături de susținătorii altor partide care nu au intrat în Parlament, ascensiunea AUR abia acum începe.
Dacă oamenii decenți din țara aceasta nu-și dau mâna în primul rând pentru a investi masiv în educație, o vom ține tot așa sau ne vom îndrepta spre mai rău. Depinde foarte mult și ce se întâmplă la nivel global.
*
Acest interviu a fost publicat aici:
Despre rezultatul alegerilor parlamentare din 2020
Câteva observații la cald (duminică):
1. Dacă ar trebui să aleg un simbol al lipsei de educație și al prostului gust, aș alege plasticul acela negru aurit din care erau făcute odinioară multe obiecte foarte ieftine. Plastic aurit este partidul acesta „AUR”, o grupare care duce mai departe moștenirea abjectă a PRM și PP-DD. Am evitat intenționat să-i menționez măcar până acum, deși îi urmăresc cu atenție de multă vreme. La ei făceam referire în textul despre impostură publicat în Republica zilele trecute, în paragraful despre PMP.
2. PNL și-a asumat guvernarea într-o situație extrem de dificilă. Cu bune și cu rele, corupți și incompetenți cum îi știm, cred că sunt cei mai îndreptățiți să continue guvernarea. Firește, în alianță cu USR PLUS și cine va mai fi nevoie.
3. Liderii USR PLUS afirmă că sunt „forța reformatoare a României”. Cu aproximativ 16% voturi din 32% prezență. Parcă sunt Martorii lui Iehova.
4. Politicienii care se bucură de rezultate la o asemenea prezență și într-un asemenea deznodământ sunt complet lipsiți de bun simț.
5. Dacă oamenii decenți din țara aceasta nu-și dau mâna în primul rând pentru a investi masiv în educație, o vom ține tot așa sau ne vom îndrepta spre mai rău.
6. Toată ziua m-am gândit la un citat din Silviu Brucan: „Stupid people.”
Alte câteva observații (luni):
7. Cine se ocupă de domeniul acesta și abia ieri a băgat în seamă AUR, poate ar fi mai bine să se ocupe de altceva.
8. Am mers pe mâna lui Ponta și a lui Băsescu. Oameni politici cu foarte multă experiență, ambii au observat corect și au adresat din timp mesaje alegătorilor care au votat AUR. Mă așteptam să convingă în proporție mai mare și AUR să fie la limită, puțin sub prag. Îmi recunosc și subiectivitatea.
9. Prezența la vot este în general foarte greu de estimat. Procentul de oameni care afirmă în sondaje că vor vota este de fiecare dată mult mai mare decât în realitate. De asemenea, oamenii stigmatizați pentru opțiunile lor ideologice/electorale au tendința să își ascundă intenția de vot. Nu vă pripiți să dați vina pe realizatorii sondajelor pe baza opiniilor unor indivizi care habar nu au despre ce vorbesc.
10. Plastic aurit trimit și celelalte partide în parlament, nu doar AUR. Ochiometric, s-ar putea să fie mai mulți neoceaușiști cu biserică în viitorul Parlament decât oameni înclinați spre reformă și progres. Dacă se dovedește a fi așa, mai toate reformele de substanță vor mai sta în cui cel puțin alți 4 ani. Bine, mai puțin treaba cu hoția, pe aceea o rezolvă USR PLUS (mai ales că și-au „dublat scorul” din 2016), de acum nu va mai fi picioruș de hoț în țară.
11. Presupun că a devenit evident pentru foarte mulți faptul că Președintele Iohannis va fi nevoit să forțeze lucrurile, un potențial nou guvern condus de PNL având și optimist o susținere parlamentară foarte firavă.
12. Pentru PNL și USR PLUS ar fi fost de ajutor să intre în Parlament PMP, care este în acest moment puțin sub prag.
13. Alături de câțiva care se vor ridica la înălțime, USR PLUS va trimite în Parlament o serie de oameni politici foarte slabi și neexperimentați. Așa au decis, în ciuda insistențelor din exterior. De asemenea, plecând de la rezultatele parțiale de la momentul la care scriu, o vor face pe baza unui număr similar de voturi cu cel înregistrat acum 4 ani. În 2016, USR a primit 625.154 voturi pentru Camera Deputaților și 629.375 pentru Senat. Momentan, USR PLUS are 643.238 voturi la Camera Deputaților și 664.347 voturi la Senat. Procentul obținut este mai mare pentru că prezența a fost simțitor mai mică.
14. PSD și PNL (partide care au fiecare în aliaj un procent semnificativ de AUR) au primit mai puține voturi decât în 2016. În cazul PSD este vorba de milioane de voturi pierdute.
15. Mulți votanți cu înclinații ideologice în această direcție nu auziseră de AUR până acum. Dacă își joacă bine cărțile și îi conving pe aceștia alături de susținătorii altor partide care nu au intrat în Parlament, ascensiunea AUR abia acum începe.
16. Partidele capitalizează foarte puțin pe baza calităților sau meritelor politicienilor din care sunt alcătuite. Ar trebui să le fie destul de clar politicienilor faptul că întreaga clasă politică eșuează în a mai convinge. Pe de altă parte, o cercetare ne-ar arăta cât de puțin știu alegătorii despre candidații pe care i-au votat. La 32% prezență, punându-i în paranteză pe votanții conștiincioși, care votează indiferent cât de nemulțumitoare e oferta, votul a fost foarte ideologizat și polarizat, fără însă a avea și profunzime.
*
Acest text a apărut și aici:
Alegeri parlamentare 2020: un vot contra impostorilor
Cuvântul „impostor” apare foarte frecvent în spațiul public în ultima vreme. Este cazul să vorbim mai mult despre impostură, ea având rădăcini foarte adânci și afectând toate sferele societății românești. Cu atât mai mult politica, domeniu în care impostorii autohtoni și-au găsit templul Karni Mata.
Impostura în politică îmbracă două forme generale:
Impostura la nivel profesional, cu CV-uri încărcate de masterate și doctorate făcute la minut, cel mai frecvent în cadrul unor „fabrici de diplome” și locuri de muncă în familie sau la stat, acolo unde competitivitatea și performanța nu valorează mai nimic. În spatele CV-urilor se află indivizi goi de conținut, baloane de săpun, care nu au realizat nimic concret în viață și care au căutat cel mai adesea scurtături pentru a obține ce și-au dorit.
Impostura la nivel uman, indivizi care afișează valori doar de fațadă, care se prefac, de exemplu, că sunt religioși, că le pasă de oameni, că sunt dedicați binelui societății, dar care, în realitate, urmăresc doar interesele proprii, visează doar să parvină, să acumuleze cât mai mulți bani și cât mai multă putere.
Ambele forme sunt întâlnite în toate partidele politice, fără însă ca acestea să fie egale în privința procentului de impostori.
Impostorii îi privesc cel mai adesea cu dispreț pe oamenii cinstiți, cei care au obținut lucruri în viață prin muncă și care sunt „atât de naivi” încât chiar își ghidează viața după principii. Așa cum probabil ați observat de nenumărate ori, această tipologie umană împarte lumea în „șmecheri” și „fraieri”.
De remarcat este atitudinea impostorilor față de profesioniști.
Impostorii mai stupizi îi desconsideră, gândind, spre exemplu: „Ăsta vorbește din cărți, dar tot eu sunt mai deștept pentru că am școala vieții.” sau „Lasă că nu știe mai mult decât mine, citesc și eu cartea, mă uit pe net, îl fac din vorbe.”
Impostorii mai inteligenți privesc profesioniștii cu teamă. Se tem că pot fi deconspirați, identificați și arătați lumii așa cum sunt. Acesta este unul dintre motivele principale pentru care partidele românești au porțile închise pentru oamenii care își stăpânesc cu adevărat profesiile.
Impostura merge mână în mână cu diletantismul. Politica este o profesie și se supune acelorași reguli ca oricare alta. Însă politicienii autohtoni fie mimează expertiza în domeniu, fie consideră că nu este necesară. Ba mai mult, uneori chiar se mândresc cu faptul că nu se pricep la domeniu, așa cum, regretabil, s-au afișat la un moment dat și unii dintre tinerii politicieni USR.
Natural, impostura și diletantismul vin la pachet cu Dunning–Kruger, eroare de apreciere prin care indivizi incompetenți apreciază eronat competența lor ca fiind mult mai mare decât este în realitate. Orice impostor va fi și fudul, își va purta impostura precum păunul penajul.
Din 2004 încoace, am scris numeroase articole care îndemnau oamenii să voteze. În ultimii ani, îndemn oamenii la a gândi și a se informa, apoi să voteze. Fără cele două, votul pierde foarte mult din capacitatea de a face bine societății.
Tehnologia actuală ne oferă posibilitatea de a afla foarte multe lucruri despre cei pe care urmează să-i votăm. Ne oferă, de asemenea, posibilitatea de a intra în dialog cu aceștia. (Nu ar trebui votați cei care refuză dialogul.) Depunând puțin efort, scădem șansele de a vota în orb, pe baza unor prejudecăți sau opinii însușite superficial.
Pe lângă analiza cât mai atentă a candidaților, votul presupune și a gândi în perspectivă. De exemplu, puteți să-i votați pe liberali cu gândul la o guvernare stabilă, dar luând în considerare și faptul că PNL este în continuare un partid nereformat, cu aplecare puternică spre corupție. Puteți să votați USR PLUS cu gândul la viitor și reforma clasei politice, dar luând în considerare și faptul că ar putea persevera în amatorismul și înfumurarea de care au dat dovadă până acum.
Puteți vota PSD dacă v-a fost bine în ultimii 30 de ani și vreți ca lucrurile să continue ca și până acum. Poate visați chiar la o întoarcere în timp, în vremuri în care v-a fost bine, însă trebuie să luați în considerare că probabilitatea întoarcerii la astfel de vremuri este infimă.
Dacă dincolo de nostalgia trecutului apreciați în mod deosebit șmecheria și tupeul, puteți vota PRO România, la momentul de față vârful de lance al dacilor șmecheri.
Dacă ideologic sunteți conservatori și religioși, poate e mai bine să votați PMP, un partid totuși serios, în detrimentul unui partid extremist care vă face cu mâna din aceeași direcție.
Dacă sunteți maghiari, puteți vota UDMR, ca să aibă în continuare cu cine guverna PNL și PSD. Predictibilitatea poate fi și ea o calitate, de la udemeriști știți la ce să vă așteptați.
Oferta este așa cum este, nu are rost să ne iluzionăm. Putem însă fi responsabili și să votăm în cunoștință de cauză. Putem ca duminică să le stricăm ziua cel puțin unora dintre impostori. Până să decidă ei a fi mai puțini, putem să-i împuținăm noi.
*
Acest text a fost publicat și aici:
https://republica.ro/alegeri-parlamentare-2020-un-vot-contra-impostorilor
Interviu pentru „Starea Nației”
Vorbesc după minutul 12:30
Despre campania electorală din Brașov, rezultate și ce va urma
Mihai Tatu, de la Litera 9 , mi-a solicitat un punct de vedere legat de evoluția alegerilor locale care tocmai s-au încheiat. Mi-a adresat patru întrebări la care am încercat să răspund mai jos. Nu știu când (nici măcar dacă) opinia va fi publicată, însă cred că merită să o exprim cel puțin la mine pe blog.
1. Cum s-a desfășurat campania electorală?
Pentru o parte a electoratului, cea care a votat USR, a fost o campanie cu o puternică încărcătură emoțională. Celorlalte părți le-a păsat simțitor mai puțin care va fi deznodământul. Strict tehnic, nu a fost o campanie ieșită din comun (cu excepția importanței crescute a online-ului, din cauza pandemiei).
Echipa de campania a lui Allen Coliban și a USR a reușit o serie de lucruri esențiale pentru succes:
În primul rând, au mobilizat foarte bine electoratul propriu, convingându-și votanții de importanța momentului. Crucial, au creat o impresie de certitudine a victoriei în ochii acestora. Un alt lucru care le-a reușit a fost să-l prezinte pe Allen Coliban ca fiind singura alternativă reală la George Scripcaru, minimizând importanța celorlalți candidați și încurajând votul util. Corectă a fost și tactica de a nu-i ataca și a nu răspunde atacurilor venite din partea acestora.
Au evidențiat bine punctele tari ale candidatului propriu, convingând poate chiar o părticică din electoratul periferic al adversarului. Un exemplu în acest sens a fost clipul: „Allen Coliban – Omul”.
Au comis însă și un număr foarte mari de greșeli, dar din fericire pentru ei, niciuna foarte costisitoare:
S-au axat prea mult pe mesaje negative, pe atacuri la adresa fostului primar. S-au adresat foarte puțin cetățenilor care nu fac parte din electoratul fidel USR (cel mai probabil, nu au realizat că nu o fac). Foarte posibil, au suprasolicitat atenția unora dintre alegători prin frecvența mare a mesajelor. Au încercat să acopere foarte multe teme (probabil nu le-a fost clar pe ce să insiste), în modul acesta diluându-și mesajele centrale ale campaniei.
Abordarea lor s-a bazat foarte mult pe a genera emoție și mai puțin pe un program solid de guvernare locală.
George Scripcaru și echipa sa au ales o strategie centrată pe acțiune („primarul care face”) și pe ignorarea/desconsiderarea (atacurilor) adversarului. Au evitat să atace direct, exploatând bine doar anumite puncte slabe ale taberei adverse. Cel mai bun exemplu în acest sens a fost utilizarea hashtagului: „Concret”.
Probabil că a arătat bine pe hârtie, însă această abordare a dat naștere la două probleme: Echipa USR a intuit strategia adversarului din start (precampanie) și a căutat modalități de a o contracara. Mult mai dăunător pentru propriul succes, prin implementarea ei, echipa Scripcaru a demobilizat o parte semnificativă a propriului electorat, întărind în mintea acestor votanți percepția unei victorii lejere. Pentru oamenii de specialitate cel puțin, este un caz de ținut minte despre o strategie aparent corectă, dar care s-a întors împotriva celor care au conceput-o.
Mai trebuie un lucru menționat aici: În timp ce Adrian Veștea și echipa sa au desfășurat o campanie bună în online, George Scripcaru a început destul de târziu și a avut o prezență destul de ștearsă. În situația dată, în plină pandemie, acest aspect a cântărit de asemenea.
Restul candidaților au încercat să exploateze nișe (ex. Gheorghe Ialomițeanu cu zona conservatoare-ortodoxă a electoratului), însă nu au știut cum să răspundă campaniei USR. Votul util, plecat cel mai probabil înspre Coliban, poate fi observat și din diferența voturilor obținute de către candidații secundari în comparație cu partidele acestora. (ex. PMP – 2.509 voturi, candidatul PMP, Mihai Costel – 1.464 de voturi ).
În cazul Consiliului Județean, lucrurile au decurs mult mai previzibil. Forța PNL în localitățile mici și mijlocii și-a spus cuvântul. Atât USR cât și PNL au făcut campanii decente, cu un plus pentru echipa lui Adrian Veștea.
USR este încă un partid tânăr, mai are nevoie de timp pentru a crește în județ, însă nu o va face dacă nu își schimbă (sau, cel puțin, diversifică) abordarea.
2. Cum vi se pare rezultatul alegerilor?
Surprinzător. În condiții chiar ușor diferite, foarte posibil victoria lui Allen Coliban și a USR nu ar mai fi avut loc. Convingerea multora dintre alegători că George Scripcaru nu poate fi învins nici de această dată, problemele generate de pandemie și demobilizarea accidentală pe care am menționat-o mai devreme au contribuit decisiv la acest deznodământ.
Privind rezultatele, putem observa o diferență de 8.345 de voturi între candidatul Allen Coliban și USR. Pe de o parte, această diferență poate indica un politician carismatic, un candidat „cu tracțiune”. Pe de altă parte, poate reliefa anvergura votului anti-Scripcaru după 16 ani în funcție.
Mai putem observa că USR s-a situat în jurul potențialului demonstrat și anterior (europarlamentarele din 2019 a fost un caz cu totul deosebit), în timp ce PNL s-a plasat sub potențial, un alt semn al demobilizării electoratului acestui partid.
Prezența la vot în municipiu a fost îngrijorător de mică (34,54%), cea mai mică înregistrată după Revoluție. Dincolo de pandemia prin care trecem, acest fapt ar trebui ridice semnale mari de alarmă. Allen Coliban a câștigat Primăria cu doar 14,13% dintre voturile brașovenilor înscriși în liste (George Scripcaru a obținut 12,64%). USR Brașov a ieșit pe locul întâi cu 10,75%. Rezultatele PSD sunt de-a dreptul rușinoase: 9.587 voturi din 246.784 alegători înscriși în liste înseamnă 3,88%. Candidatul PSD, Florin Orțan, a fost votat de doar 2,46% din totalul brașovenilor cu drept de vot.
Politicienii de tip vechi s-au bucurat de fiecare dată când au putut câștiga profitând de prezența mică la vot. Politicienii de tip nou, care se clamează a fi de o altă factură, ar trebui să fie foarte rezervați în a se bucura când câștigă în astfel de condiții. Orice politician de bună credință ar trebui să fie îngrijorat și, în același timp, preocupat de a câștiga în viitor încrederea unui număr mult mai mare de brașoveni.
Un alt fapt care trebuie luat în seamă este numărul de voturi nule, cele mai multe foarte probabil de protest (nemulțumire față de întreaga ofertă electorală), 1.980 pentru funcția de primar și 3.716 pentru pozițiile de consilieri locali.
Acestea fiind spuse, Brașovul avea mare nevoie de a trece într-o nouă etapă. Allen Coliban are ocazia de a demonstra că, într-adevăr, poate mai mult și mai bine decât George Scripcaru, rămânând în același timp departe de corupție și aproape de cetățeni.
3. Ce credeți că urmează? La ce să ne așteptăm?
Cred că noul primar și echipa USR de consilieri locali sunt foarte determinați în a schimba orașul în bine, conform viziunii pe care au prezentat-o în campanie. Însă, nu le va fi deloc ușor. Așa cum probabil ați observat, PNL și PSD se vor putea oricând coaliza împotriva lor formând o majoritate în Consiliul Local. Probabil că nu se va întâmpla imediat (cel mai probabil PNL și USR vor fi nevoite să guverneze împreună), dar în timp, sunt șanse reale. Nu ajută nici faptul că USR și-a făcut adversari din ambele partide, nelăsându-și prea multe portițe de negociere.
Blocarea proiectelor noului primar și izolarea USR în CL nu sunt singurele provocări posibile: Consiliul Județean, condus de către Adrian Veștea, poate fi o altă piedică. De asemenea, aparatul din Primărie și grupurile de influență din oraș au rămas aceleași. În fundal, problemele Brașovului nu sunt nici pe departe atât de simplu de rezolvat precum s-a afirmat în campania electorală iar echipa USR este lipsită de experiență în administrație.
Dacă în ciuda unor astfel de provocări primarul Coliban va reuși totuși să-și ducă proiectele la capăt, își va merita pe deplin cel de-al doilea mandat.
La conducerea Consiliului Județean, Adrian Veștea nu va avea scuze să nu-și ducă proiectele la îndeplinire, mai ales în situația foarte probabilă în care PNL va deține frâiele la nivel național și după alegerile din decembrie.
Din punct de vedere electoral, în timp ce PNL mai poate pierde voturi în scurta perioadă până la alegerile parlamentare (din cauza evoluției pandemice), USR este foarte posibil să fi primit imbolduri locale în urma victoriilor înregistrate.
4. Ce ar trebui să învățăm noi, alegătorii, și ce ar trebui sa învețe politicienii după aceste alegeri?
Ar fi bine ca noi, alegătorii, să conștientizăm în primul rând cât de mult impact are asupra vieților noastre dacă ne prezentăm sau nu la urne. De asemenea, ar fi bine să învățăm să votăm în cunoștință de cauză. Ar fi bine ca votul rațional, informat, să înlocuiască votul emoțional. Să nu mai idealizăm politicieni pentru ca mai târziu să fim dezamăgiți. Avem mare nevoie de o mai bună educație în general și de o mai bună educație civică și politică în special.
Ar fi de dorit ca politicienii USR să învețe că populația orașului nu este formată doar din electoratul propriu. Să înțeleagă că se află în serviciul tuturor cetățenilor, indiferent cu cine au votat aceștia sau la ce post TV se uită. Să conștientizeze că o societate democratică se bazează pe dialog, că nu dețin monopol pe adevăr și dreptate. Că politica îi poate corupe și pe cei mai integri dintre indivizi iar a fi corupt nu se reduce doar la a fi hoț.
Politicienii PNL, PSD, Pro România (și ceilalți similari) ar fi bine să învețe că nu se mai poate face politică precum în trecut, că din ce în ce mai mulți cetățeni nu mai tolerează minciuna, incompetența și corupția.
*
Analiza a fost publicată și aici:
Locale 2020 cu Ștefan Cociodar. Ar fi bine ca noi, alegătorii, să conștientizăm în primul rând cât de mult impact are asupra vieților noastre dacă ne prezentăm sau nu la urne
Strategia împotriva coronavirusului. Cei care vor continua să se comporte prostește vor fi soldații acestui virus
Dați deschis această pagină, înseamnă că alocați o parte din timpul dumneavoastră cititului. Excelent! Vă recomand cu această ocazie textele a doi autori: Tomas Pueyo și Skeptic Pengus. În cazul în care nu stăpâniți limba engleză, la finalul articolelor scrise de către Pueyo găsiți linkuri către traduceri în limba română. Când citiți ceva valoros, dați mai departe. Asigurați-vă că articolul este asumat, semnat de către autor. Distribuiți știință, nu „teorii” ale conspirației!
În cele ce urmează, voi încerca să tratez un subiect complicat într-un mod cât mai simplu. Intenția este ca oricine va citi să aibă o imagine de ansamblu. „Suntem în război!” au spus nenumărate voci. Voi folosi această afirmație pentru a explica situația în care ne aflăm.
Combatanții
Cine împotriva cui luptă? Răspunsul pripit ar fi „Omenirea contra (unui) coronavirus” (pe numele său SARS-CoV-2). Un virus cu care omenirea nu s-a mai confruntat, dar pe ale cărui rude le cunoaște bine și le-a biruit în repetate rânduri.
Realitatea nu este însă atât de simplă. Singur, SARS-CoV-2 ar fi relativ ușor de învins. Marea problemă este că în tabăra sa luptă și mulți oameni.
De la lideri politici la oameni obișnuiți, mult prea mulți dintre noi s-au comportat și se comportă în favoarea acestui inamic. În China am putut observa corupția care a permis menținerea acelor piețe mizerabile de animale, urmată de mușamalizare, minciună și incompetență din partea autorităților. În Europa și Americi am putut observa limitele reale ale unor lideri politici goi de conținut, incapabili de a înțelege ce se întâmplă și de a lua decizii corecte.
Pe întreg mapamondul am putut observa efectele lipsei de educație elementară, incapacitatea unor procente semnificative din populațiile fiecărei țări de a conștientiza gravitatea situației și că acțiunile lor ajută virusul să omoare oameni, să distrugă economii, să provoace suferință tuturor.
Să nu interpretați greșit, nu este vorba de un război al oamenilor împotriva altor oameni. Însă răul din noi, răul acumulat în societățile noastre, contribuie semnificativ la creșterea exponențială a numărului celor care suferă sau mor răpuși de către acest virus.
Războiul acesta nu poate fi purtat și câștigat doar de către cadrele medicale, oamenii de știință, oamenii din structurile de forță sau decidenții politici. Fiecare dintre noi este implicat, fiecare dintre noi îndeplinim un rol. Nimeni nu poate sta pe margine, nimeni nu poate fi neutru.
În timp ce la nivel individual decizia rațională este să păstrăm temporar distanța, la nivel global, între națiuni, rațional este să aibă loc o apropiere fără precedent.
Mijloacele
Ce arme are omenirea la îndemână? O împărțire simplă a acestora ar fi: arme preponderent defensive și arme preponderent ofensive.
Arme preponderent defensive:
Vaccinul. Cel mai probabil ați aflat ce spun specialiștii, în cel mai optimist scenariu va dura cel puțin un an până când această armă va fi pregătită. Până la a o folosi, trebuie să treacă mai multe faze: de dezvoltare, de testare, de producție, de distribuire și de administrare treptată. (Atenție, pentru imunizarea indivizilor sănătoși!) Fiecare dintre aceste faze necesită o anumită durată minimă.
Tratamentul cu plasmă. Este o armă experimentală despre care s-a discutat mult în ultimele zile, dar a cărei testare este abia la început. Dacă se va dovedi funcțională, ar putea fi utilizată pentru protejarea unor persoane vulnerabile sau a celor cu risc înalt de infectare (cadrele medicale care interacționează cu bolnavi de Covid-19). O altă posibilitate ar fi administrarea acesteia pacienților în stare critică.
Măștile. Sunt bariere în calea răspândirii virusului. Au fost prezentate adesea greșit, drept scuturi relativ ineficiente atunci când sunt purtate de indivizi sănătoși cu scopul de a preveni infectarea. Utilitatea lor pornește însă de la ideea unei bariere duble, una la purtătorii infectați (adesea asimptomatici – au virusul dar nu prezintă semnele bolii) și alta la cei neinfectați.
Mă număr printre cei care consideră că aceste bariere vor fi esențiale în faza în care revenim la activitățile normale. Este de mare importanță să le avem cât mai curând în cantități suficiente și să învățăm cum să le folosim corect!
Testarea și urmărirea contactelor. Testarea din ce în ce mai extinsă, pe măsură ce mijloacele de încredere devin din ce în ce mai accesibile, alături de o urmărire sistematică a contactelor celor infectați sunt esențiale în culegerea de informații despre comportamentul virusului. Sunt cruciale în depistarea precoce a focarelor și ne pot înlesni întoarcerea la activitățile normale.
Distanțarea socială. Statul în casă (izolarea în grupuri mici), ieșirile cât mai rare posibil, întâlnirile cât mai rare și cu un număr cât mai mic de oameni, menținerea distanței în momentul întâlnirii sunt arme care prezintă și un puternic caracter ofensiv. Neavând la cine să se răspândească, virusul „moare”! Este o tactică extrem de eficientă, de aici și acceptarea sacrificiului pe care aceasta îl presupune.
Arme preponderent ofensive:
Tratamentul medicamentos și celelalte mijloace medicale folosite pentru a-i trata pe cei infectați. Dezvoltarea acestor arme necesită, de asemenea, timp. Prin colaborarea experților de pe întreg mapamondul, le putem avea la dispoziție mai repede decât un vaccin. Sunt speranțe justificate ca oamenii de știință să dezvolte în lunile următoare tratamente din ce în ce mai eficiente (cel mai probabil bazate pe medicamente antivirale), care vor reduce la minim pierderile de vieți.
Produsele care ucid virusul pe corpul uman și pe obiecte, începând cu banalul dar foarte eficientul (dacă este utilizat cum trebuie) – săpun.
Ce arme are la dispoziție virusul?
Capacitatea de diseminare (contagiozitatea). Specialiștii încă analizează care este „coeficientul de contagiozitate (sau rata de transmitere – R0) a SARS-CoV-2. (Diferite studii îl plasează între 1.4 și 3.9, cel mai probabil aflându-se între 2 și 3.) Pe înțelesul oricui, omenirea a cunoscut numeroase virusuri mai contagioase și le-a învins. Știm că armele enumerate mai sus îl pot contracara eficient și, în cazul în care ar fi utilizate de suficient de mulți oameni, ar putea coborî R0 la o valoare sub 1 (ceea ce ar însemna că fiecare infecție existentă ar provoca mai puțin de o infecție nouă iar virusul ar „muri”).
Perioada în care supraviețuiește în organismul uman, pe obiecte, rezistența la medicație și la diferite substanțe menite a-l neutraliza pe suprafețele de contact. Balanța înclină de partea noastră și la aceste capitole, condiția fiind să folosim armele pe care le avem la dispoziție corespunzător. În privința tratamentului medicamentos, principalul avantaj al virusului – acela de a fi nou – este unul temporar.
Mutația. Poate cea mai teribilă armă din arsenalul virusurilor, îi poate oferi și acestui coronavirus forțe proaspete, noi căi de atac și ne poate face până și unele dintre cele mai redutabile arme ineficiente. Specialiștii ne-au avertizat în acest sens și ne-au indicat modalitatea cea mai bună de a răspunde: cu cât virusul se multiplică și se răspândește mai mult, cu atât șansele de mutații semnificative cresc. De aceea, este imperios să luăm cât mai curând măsuri pentru încetinirea răspândirii.
Pe noi. Așa cum am scris în secțiunea „Combatanții”, cei care vor continua să se comporte prostește vor fi soldații acestui virus. Vor fi complici ai SARS-CoV-2 în relele uriașe pe care acesta le va pricinui umanității.
Strategie și desfășurare
Dacă omenirea ar fi capabilă de o mobilizare și o disciplină exemplară, acest virus ar fi relativ ușor de „ucis”. În teorie, aproximativ 45 de zile ar fi suficiente pentru a-l duce la extincție. Din păcate, limitele umanului sunt încă prea jos.
În marea lor majoritate nepregătite pentru un asemenea atac (deși, ca în majoritatea războaielor, au existat numeroase semnale de alarmă), statele lumii au luat în considerare diferite abordări, punând în balans numărul de persoane afectate direct de virus și repercusiunile economice, sociale, politice ale aplicării unor măsuri dure. Realizând amploarea pierderilor de vieți omenești în lipsa unor astfel de măsuri (după anumite estimări – zeci sau chiar sute de milioane la nivel mondial), cele mai multe națiuni au optat pentru aceeași strategie.
Astfel, câmpul tactic a devenit întreaga planetă, cu bătălii purtate în fiecare stat, cu anumite zone din interiorul fiecărui stat unde luptele vor fi mai intense și pierderile mai mari. Estimarea duratei războiului este foarte dificilă din cauza numărului mare de incertitudini și variabile. Se poate face însă o proiecție aproximativă, pe o perioadă de 12-18 luni, până la apariția și utilizarea armei care ar fi considerată decisivă – vaccinul.
Strategia poate fi împărțită în 4 faze:
Faza întâi, cea în care ne aflăm acum, este centrată pe a câștiga timp. Pentru ce? De exemplu, pentru a culege mai multe informații despre inamic, pentru a le verifica, prelucra și transmite către decidenți și populație. Pentru a produce arme de bază, a instrui și înarma un număr din ce în ce mai mare de soldați. Pentru a pune la punct noi arme și noi tactici.
Tot în această fază, se poartă prima mare bătălie cu virusul. Fiecare armă, fiecare acțiune individuală contează. Dacă un număr cât mai mare dintre noi folosește cum trebuie armele avute la dispoziție, în următoarele luni virusul va fi foarte slăbit.
Când se va încheia această primă bătălie? Depinde foarte mult de modul în care fiecare dintre noi luptăm! Oamenii de știință ne vor ține informați în privința momentului în care ne aflăm. Este foarte posibil să putem identifica cu succes când atingem mijlocul bătăliei în fiecare țară, perioada în care se încheie creșterea exponențială și atingem ceea ce se numește „punct de inflexiune”. De exemplu, bătălia din Italia se pare că a ajuns „la jumătatea drumului”.
Faza a doua este cea în care vom reveni la activitățile normale. Larga majoritate a oamenilor pare să conștientizeze situația economică dificilă în care am intrat. Va trebui să muncim mai greu ca niciodată, nu numai pentru a compensa pentru lunile de distanțare, dar și pentru a ne pregăti din toate punctele de vedere pentru o posibilă nouă bătălie în faza trei.
Faza a treia presupune o a doua mare bătălie cu virusul. Specialiștii au capacitatea de a ne anunța dacă și în ce condiții va avea loc această bătălie în fiecare țară. Dacă facem ce trebuie între timp, chiar dacă nu o vom putea evita, ne va găsi mult mai bine pregătiți. Utilizarea unor arme și tactici noi ar putea face lupta mai ușor de dus, cu mai puține pierderi de vieți și cu efecte secundare mai reduse.
În momentul în care vom avea toate armele pregătite, vom intra în faza a patra, cea finală. Vaccinul ne va ajuta să depășim procentul de 67% din populație cu imunitate, iar virusului îi va fi din ce în ce mai greu să se răspândească. Tratamentele medicale îi vor ajuta pe cei bolnavi să se vindece mai ușor și vor reduce considerabil rata mortalității. Viața va reveni la normalul de dinaintea SARS-CoV-2.
Sau nu?
Nu știu. Nu sunt prezicător, cred în știință, nu în globuri magice. Pe lângă cele legate de pandemie în sine, avem în față și foarte multe incertitudini de ordin economic, social și politic. Când e vorba de rău, omenirea nu are o reputație mult mai bună decât virusurile, iar evenimente de asemenea magnitudine pot scoate la suprafață tot ceea ce e mai rău în oameni.
Ar fi bine să revenim la normalul din trecut?
Nu. Ar fi bine să începem să credem cu adevărat în valori pe care le-am folosit doar drept fațadă. Ar fi bine să învățăm să gândim ca locuitori ai planetei, nu doar ai unei țări. Ar fi bine să învățăm că acțiunile noastre stupide pot provoca nenorociri până la nivel planetar. Ar fi bine să învățăm cât de mică este planeta pe care trăim și cât de apropiați suntem de fiecare vietate care trăiește pe ea. Ar fi bine să învățăm toate acestea și multe altele, pentru că privind în trecut, putem constata că am fost al naibii de proști.
*
Acest text a apărut și aici:
Vodă, boierii și „pulimea”
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Pentru ca o campanie electorală să se desfășoare în interesul cetățenilor, candidații trebuie să vorbească cât mai mult și cât mai liber. Vor participa la cât mai multe dezbateri, în diferite formule, prezentându-și proiectele de țară și intrând în dialog. Vor merge în cât mai multe locuri din țară, unde vor sta de vorbă cu alegătorii. Întâlniri reale, nu aranjate de către partide sau staffurile de campanie. Jurnaliștii și analiștii vor fi onești, exigenți și, ori de câte ori este necesar, critici. Dacă vor afla lucruri semnificative despre candidați, le vor aduce la cunoștința publicului.
Am scris rândurile de mai sus săptămâna trecută, cu mult înainte de a afla care va fi „strategia” candidatului Klaus Iohannis în turul doi.
Intuiam că în finală vor intra candidații care au făcut exact opusul celor de mai sus. Ca profesionist neimplicat, am privit cum echipele lor de campanie vând produse cu etichetă falsă, caută metode cât mai eficiente de a „lua ochii cumpărătorului” și mențin o atmosferă de nepăsare față de alegeri, care să-i favorizeze. Cât despre jurnaliștii și analiștii onești, vorbim de o minoritate care s-a auzit adesea cu mare dificultate prin vacarmul îndobitocitor creat de către cei lipsiți de principii.
În mass-media se vorbește despre „strategii” de parcă în spatele lui Iohannis și Dăncilă s-ar afla von Clausewitz și Sun Tzu. Nu, stimați cititori, nu este vorba de strategii, ci despre șmecherii, că atât pot cei doi candidați și cei din spatele acestora.
Săptămâna trecută am scris un text care nu m-a mulțumit nici pe mine. Cred că am eșuat în cel puțin unul dintre obiective, și anume în a-i face pe cititori să observe discrepanța dintre portretul ideal al unui președinte și profilurile candidaților dintre care suntem nevoiți să alegem.
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis este unul dintre exponenții clasei politice care a condus România în ultimii treizeci de ani. Face politică din 1990. Din 2000 până în 2014, a fost primarul Sibiului. În toamna lui 2009, a fost propus pentru funcția de prim-ministru de către PNL și PSD – prin intermediul președinților de atunci ai acestor formațiuni – Crin Antonescu și Mircea Geoană. În 2013 a intrat în PNL, pe vremea când acest partid făcea parte din USL, alături de PSD-ul condus de către Victor Ponta, de PC-ul lui Dan Voiculescu și de UNPR-ul lui Gabriel Oprea. Un an și ceva mai târziu, a fost ales președintele PNL, care apoi a absorbit PDL-ul condus de către Vasile Blaga.
În alegerile prezidențiale din 2014, Klaus Iohannis a avut noroc. Norocul de a-l avea contracandidat pe Victor Ponta, un politician detestat în acel moment de o bună parte a electoratului. Peste această antipatie puternică s-a suprapus scandalul uriaș legat de împiedicarea votului în diasporă.
Dacă nu vă mai amintiți prestația lui Klaus Iohannis din timpul campaniei respective, vă rog să revizionați clipuri de atunci, de exemplu, cel în care acesta îi răspunde lui Claudiu Pândaru la întrebările legate de banii obținuți din meditații și casele pe care le deține. Celebrul „Ghinion!” a spus mai multe despre omul Iohannis decât întreaga sa campanie de atunci.
Da, cu ocazia acestor alegeri, candidatul Iohannis, un comunicator foarte slab, a ales calea cea mai sigură pentru a câștiga turul întâi. Însă cinismul de care a dat și dă dovadă de acolo din Orașul Interzis de unde vorbește din când în când zăbavnic națiunii, întărește portretul pe care și l-a creionat printr-un singur cuvânt cu 5 ani în urmă.
Popularitatea Președintelui Iohannis se datorează luptei pe care acesta a purtat-o cu PSD. Victoriile reputate aparțin însă în cea mai mare măsură oamenilor care au luptat prin toate mijloacele cetățenești pentru a apăra democrația. Cât despre activitatea Președintelui dincolo de această luptă, anii petrecuți la Cotroceni au fost presărați cu realizări puține și modeste.
Klaus Iohannis nu a demonstrat în niciun moment aceeași determinare în a lupta împotriva corupției din interiorul PNL. Acest partid a rămas la fel de corupt ca întotdeauna și foarte similar PSD. Luând în considerare comportamentul său politic de până acum, ar fi o naivitate să credem că ales din nou în funcția de Președinte, va trata un PNL securizat la guvernare cu aceeași intransigență cu care a tratat PSD.
Viorica Dăncilă
În ciuda limitărilor și gafelor sale, nu este deloc înțelept a o subevalua pe Viorica Dăncilă. Pesedismul este puternic în ea. Pare să-și conștientizeze limitele, are un bun autocontrol și își joacă bine rolul în fața propriului electorat. Nu dă pe afară de vanitate, așa cum fac atâția alți politicieni chiar mai slabi decât ea și pare a avea o calitate foarte rară în politica românească: ascultă de alții mai capabili decât ea.
În spatele său se află leviatanul PSD. După atâtea dovezi oferite, trebuie să fii foarte încet la minte ca să mai subestimezi capacitatea de luptă a acestui balaur cu șapte capete. Trebuie să fii stupid sau ticălos pentru a-l hrăni cu ura față de oamenii care continuă să-l susțină și voteze.
PSD nu poate fi biruit definitiv fără a face câțiva pași esențiali. Primul pas este a înceta a-i mai trata pe susținătorii acestui partid cu dispreț și ură. Cel de-al doilea pas este ca măcar unele dintre celelalte forțe politice relevante să se adreseze cu adevărat și acestor oameni. Un al treilea pas, care necesită timp, efort și răbdare, este ca aceste segmente ale populației să fie aduse și ele din punct de vedere educațional și material în secolul XXI.
Liderii PSD sunt conștienți că șansele de a câștiga alegerile prezidențiale sunt infime. Sunt prinși însă într-o bătălie din care trebuie să iasă cât mai bine pentru a-și maximiza șansele în cadrul alegerilor locale și parlamentare ce se vor desfășura anul viitor.
Dan Barna
Sunt sigur că foarte mulți votanți USR au sesizat din prima clipă că Dan Barna nu se ridică la nivelul necesar pentru a ocupa cea mai înaltă funcție în stat. Nu are pregătirea necesară, nu are experiența politică necesară. Discursul său a fost în permanență slab, neconvingător, adesea superficial, presărat cu erori și pe alocuri chiar populism. Modul în care a răspuns anchetei RISE i-a făcut mai rău decât ancheta în sine. Insistența asupra alegerilor anticipate i-a scos în evidență imaturitatea politică. Ideologic, a fost cel puțin la fel de ambiguu ca și partidul pe care îl conduce. Ascultându-l ore în șir, nu mi-a dat în niciun moment impresia că are încredere în sine și că își dorește cu adevărat să câștige. Rareori mi-a lăsat impresia că este un lider, cel mai frecvent dându-mi senzația neplăcută că am de-a face cu un birocrat înțepat.
Spre deosebire de cei doi candidați de mai sus, lui Dan Barna i-a lipsit șmecheria. Pardon, strategia. Onestitatea cu care a tratat această campanie este un plus pentru el și pentru forța politică pe care a reprezentat-o. Însă acest lucru nu scuză lipsa de profesionalism și deciziile greșite pe care le-a luat împreună cu foarte slabul său staff de campanie.
USR și PLUS sunt astăzi o combinație de bine și rău, un amalgam de tot felul de indivizi uniți mai degrabă de ura față de PSD și vechea clasă politică decât de o viziune comună asupra modului în care ar trebui să arate România. Din acest motiv, va fi foarte greu ca aceste două partide să se profesionalizeze, să-și aleagă o direcție coerentă dincolo de cele câteva teme cu care s-au identificat, să atragă mai mulți oameni de calitate, să se curețe de mult prea multele personajele toxice și să renunțe la caracterul sectant, mesianic, cu care și-au enervat și îndepărtat o bună parte a votanților.
În cazul în care vor rămâne la nivelul la care se află acum, societatea va trebui să găsească resursele necesare pentru a da naștere unor alte forțe politice care să le ia locul.
Îi spuneam recent unui prieten că e greu ca democrația să se consolideze într-o țară a cărei istorii politice poate fi rezumată la: Vodă, boierii și poporul. La atât se reduc și aceste alegeri: Pe de-o parte o avem pe Viorica Dăncilă, vremelnica unsă a „corleonilor” PSD. Pe de altă parte, îl avem pe vodă Klaus Iohannis și alaiul său de ciocoi reciclați. Poporul, în ochii acestora în continuare – „pulime”, este invitat și de această dată să meargă ritualic la urne, unde să facă o nouă plecăciune în fața nobilimii și a marelui conducător.
Nu îndemn nicidecum la absenteism de la vot. Afirm doar că avem în continuare: „Ghinion!” În speranța că votul va deveni într-o zi din pai bâtă, trebuie să ne apărăm și de această dată cu ce avem.
*
Acest text a fost publicat și aici: https://republica.ro/nu-sunt-zstrategii-sunt-smecherii-voda-iohannis-boierii-psd-din-spatele-lui-dancila-si-poporul-zprost
stefancociodar.wordpress.com 